Ponta anunţă că va fi externat, dar îşi reia activitatea în 28 de zile. Gabriel Oprea va prelua atribuţiile de premier

Premierul Ponta a anunţat că medicii turci care l-au operat au decis că poate fi externat, dar îşi va relua activitatea normală într-o perioadă de până la 28 de zile, astfel că îi va cere preşedintelui Iohannis să îi încredinţeze vicepremierului Oprea atribuţiile de prim-ministru în acest interval.

Oprea va avea inclusiv atribuţia de a conduce şedinţele de guvern.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Ponta, aflat la spitalul din Istanbul, nu precizează cât anume va mai sta în Turcia, spunând doar că medicii au decis că poate fi externat, dar că trebuie ca, în următoarele 7 zile, să parcurgă zilnic procedurile pentru control, schimbare pansamente şi supraveghere.
Surse apropiate premierului precizau, înaintea acestui mesaj, că Ponta nu va reveni duminică în ţară, ci va mai rămâne în Turcia, pentru o perioadă estimată la aproximativ o săptămână.

„Ulterior acestor proceduri, va trebui ca două săptămâni să fac fizioterapie şi tratamente de recuperare înainte de a avea permisiunea medicilor de a merge fără sprijinul unor mijloce medicale permanente / în maxim 28 zile îmi pot relua activitatea normală, urmând să continui recuperarea timp de 6 luni”, a scris Ponta pe Facebook.

El precizează că, în aceste condiţii, luni dimineaţa îi va trimite preşedintelui Klaus Iohannis solicitarea ca, în baza articolului 107 din Constitutuţie, să-l desemneze pe vicepremierul Gabriel Oprea să exercite toate atributele funcţiei de prim-ministru, inclusiv conducerea şedinţelor de guvern, în această perioadă.

În scrisoarea pregătită să-i fie transmisă lui Iohannis, premierul Ponta arată că, la 15 iunie, a suferit o intervenţie chirugicală, care nu putea fi amânată, la piciorul stâng, iar tratamentul post-operator impune imobilizarea sub supraveghere medicală, motiv pentru care îi cere să îl acorde vicepremierului Oprea atribuţiile de prim-ministru începând cu 22 iunie şi până la momentul în care el îşi va relua activitatea.

Scrisoarea către Iohannis a fost înregistrată la cabinetul premierului vineri, 19 iunie, dată la care persoanele apropiate premierului spuneau că medicii vor decide duminică, 21 iunie, dacă Ponta poate reveni în ţară.

Surse oficiale au declarat anetrior agenţiei MEDIAFAX că premierul Victor Ponta va fi externat duminică din spitalul din Istanbul, unde a fost operat la genunchi în urma unei accidentări la un meci de baschet, urmând să anunţe dacă va reveni în ţară sau va rămâne în Turcia pentru consultaţii periodice.

Externarea a fost decisă în urma unei noi consultaţii efectuate, duminică dimineaţa, de către medicii turci, care i-au recomandat însă şi consultaţii periodice, au arătat sursele citate.

La rândul său, Guvernul a transmis un comunicat în care arată că Ponta va transmite o adresă către preşedintele Klaus Iohannis privind desemnarea viceprim-ministrului Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar pentru o perioadă, conform legii, de cel mult 45 de zile.

„Decizia prim-ministrului Guvernului României, Victor Ponta, vine în contextul intervenţiei chirurgicale suferite la genunchiul stâng, la începutul acestei săptămâni, într-o clinică din Turcia. Medicii au decis că premierul Victor Ponta poate fi externat, urmând ca în următoarele 7 zile acesta să urmeze, zilnic, un control de specialitate. Procesul complet de recuperare, constând în tratamente şi fizioterapie, va dura alte 14 zile, astfel încât în maximum 28 de zile prim-ministrul Victor Ponta îşi va putea relua activitatea normală la Palatul Victoria”, se arată în comunicat.

Executivul mai transmite că activitatea Guvernului nu va fi afectată în acest timp, Ponta delegându-i lui Oprea toate atribuţiile de coordonare a Guvernului, şi că premierul va reveni la birou „în cel mai scurt timp posibil”.

La începutul acestei săptămâni, avocata lui Ponta a fost la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde ar fi urmat să se prezinte premierul, urmărit penal pentru trei infracţiuni în dosarul lui Dan Şova, şi, potrivit unor surse oficiale, ar fi cerut atunci o amânare cu o săptămână, până la 22 iunie, a audierii premierului, motivând că acesta este în Turcia pentru operaţia la genunchi.

Anterior operaţiei, Ponta estima că va reveni în ţară cel târziu vineri, el mandatându-l pe vicepremierul Gabriel Oprea să asigure conducerea Guvernului doar până în 19 iunie inclusiv. Vineri însă, premierul a fost evaluat de medicii turci, iar aceştia au decis că nu este oportună externarea sa în cursul acestei zile şi i-au recomandat să rămână spitalizat până duminică.

Coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, care l-a vizitat recent pe premierul Victor Ponta la spital şi păstrează legătura cu acesta, declara, joi, agenţiei MEDIAFAX că şeful Guvernului va fi consultat vineri de o echipă medicală care va decide dacă poate părăsi spitalul sau trebuie să mai rămână sub observaţie, în funcţie de aceasta mandatul lui Gabriel Oprea la conducerea Guvernului urmând să fie sau nu prelungit.
Premierul Ponta este internat la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde a fost operat luni la genunchiul stâng.

El a plecat spre Turcia împreună cu premierul turc Recep Erdogan, în urmă cu o săptămână, din Baku (Azerbaidjan), după ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene.

Marţi, Ponta a postat un mesaj pe Facebook în care spunea că operaţia a fost mult mai complicată decât se anticipa şi că este convins că, până în luna decembrie, va putea face sport din nou, susţinând că are totală încredere în medicii români, dar în ţară era imposibil să aibă linişte şi odihnă.
Medicul Ion Codorean, care l-a însoţit pe Victor Ponta în Turcia, la operaţie, a relatat pentru Gândul cum a decurs intervenţia, spunând că premierul nu va avea voie să calce şi să se sprijine pe picior minimum trei săptămâni şi că i-a recomandat ca în acest interval să nu meargă la guvern.
Ion Bogdan Codorean este specialist în traumatologie sportivă la Spitalul Militar Central din Bucureşti, fiind cel care l-a consultat pe premier şi i-a stabilit diagnosticul: ruptură veche de ligament încrucişat anterior, ceea ce a determinat o ruptură de menisc intern şi leziuni foarte mari de cartilaj.

În privinţa tratamentului post-operator, medicul spunea că recuperarea contează foarte mult pentru ca rezultatul să fie foarte bun, precizând că după o astfel de intervenţie pacientul nu are voie să calce şi să se sprijine pe picior timp de cel puţin trei săptămâni.

Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, cel mai mare centru medical privat din Turcia, este cel la care s-a operat şi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în noiembrie 2011 şi în februarie 2012.
Presa din Turcia a scris în mai multe rânduri despre strânsele legături dintre preşedintele Turciei, Recep Erdogan, şi spitalul din Istanbul. Potrivit jurnaliştilor turci, soţia şefului de stat este acţionar majoritar şi coordonează activitatea spitalului.

mediafax.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns