Pompierii și jandarmii timișeni, la dispoziția celor mici, de Ziua Copilului

Pompierii și jandarmii timișeni, la dispoziția celor mici, de Ziua Copilului

Pompierii și jandarmii timișeni, la dispoziția celor mici, de Ziua Copilului

Cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș (IJJ Timiș) vor fi prezente, vineri, 31 mai și în 1 iunie, în mai multe localități din județul Timiș, unde îi vor aștepta pe cei mici să îi cunoască.
Jandarmii vă așteaptă după următorul program:

Vineri, 31 mai:

În Piațeta din fața Primăriei orașului Jimbolia, între orele 10:00 – 14:00;

Sâmbătă, 1 iunie:

În Parcul Copiilor „Ion Creangă” Timișoara, între orele 10:00 – 13:00;

În Parcul central Dumbrăvița, între orele 10:00 – 18:00;

În curtea Căminului Cultural din Ghiroda, între orele 12:00 – 13:00;

Pe Stadionul din Giarmata Vii, de pe strada Izlaz, între orele 14:00 – 15:00.

”Dragi copii, vă așteptăm să descoperiți misiunea de jandarm și împreună să petrecem această zi plină de emoție, bucurie, surâs și zâmbete!”, transmite

Și pompierii timișeni promit copiilor distracție și îi invită pe cei mici să descopere magia meseriei de pompier.

Iată unde și la ce ore vă așteaptă cadrele ISU Timiș:

Piațeta din fața Primăriei orașului Jimbolia, în data de 31 mai, între orele 10:00 – 14:00

Sâmbătă, 1 iunie:

Detașamentul 1 Pompieri Timișoara, str. Înfrățirii nr. 13, între orele 10:00 – 16:00 – 𝑍𝑖𝑢𝑎 𝑃𝑜𝑟ț𝑖𝑙𝑜𝑟 𝐷𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑠𝑒

Parcul copiilor Timișoara, între orele 10:00 – 13:00

Parcul central Dumbrăvița, între orele 10:00 – 18:00

Căminul cultural Ghiroda, între orele 12:00 – 13:00

Stadionul din Giarmata Vii, între orele 14:00 – 15:00

Detașamentul de Pompieri Lugoj, între orele 10:00 – 16:00 – 𝑍𝑖𝑢𝑎 𝑃𝑜𝑟ț𝑖𝑙𝑜𝑟 𝐷𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑠𝑒

Parcul George Enescu din municipiul Lugoj, între orele 10:00 – 13:00

Secția de Pompieri Sânnicolau Mare, între orele 10:00 – 16:00 – 𝑍𝑖𝑢𝑎 𝑃𝑜𝑟ț𝑖𝑙𝑜𝑟 𝐷𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑠𝑒

Stadionul ,,Unirea” Sânnicolau Mare, între orele 10:00 – 15:00, unde vom desfășura 𝘁𝗿𝗮𝘀𝗲𝗲 𝘁𝗲𝗵𝗻𝗶𝗰𝗼-𝗮𝗽𝗹𝗶𝗰𝗮𝘁𝗶𝘃𝗲 ,,𝗠𝗶𝗰𝘂𝗹 𝗣𝗼𝗺𝗽𝗶𝗲𝗿”

Secția de Pompieri Deta, între orele 10:00 – 16:00 – 𝑍𝑖𝑢𝑎 𝑃𝑜𝑟ț𝑖𝑙𝑜𝑟 𝐷𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑠𝑒

Parcul ,,Anton Kratzer” din orașul Deta, între orele 10:00 – 13:00

Stația de Pompieri Buziaș, între orele 10:00 – 16:00 – 𝑍𝑖𝑢𝑎 𝑃𝑜𝑟ț𝑖𝑙𝑜𝑟 𝐷𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑠𝑒

CITEȘTE ȘI: Șefii Spitalului Municipal din Timișoara au luat foc după dezvăluirile privind beciul jegos de la Clinicile Noi. Cum s-au mușamalizat neregulile?

Parcarea Hotelului Silvana (lângă terasa ,,La Avion”), între orele 10:00 – 13:00

Stația de Pompieri Făget, între orele 10:00 – 16:00 – 𝑍𝑖𝑢𝑎 𝑃𝑜𝑟ț𝑖𝑙𝑜𝑟 𝐷𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑠𝑒

Parcul central din orașul Făget, între orele 10:00 – 13:00.

”Copiilor, vă așteptăm cu drag! Promitem o zi plină de distracție, aventură și învățături alături de eroii preferați! Veniți să descoperiți magia meseriei de pompier și să facem împreună amintiri de neuitat”, transmite ISU Timiș.

Sursa foto: ISU Timiș

Foto cu rol ilustrativ


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *