
Pobeda, mai solidă cu Vasilcin la timonă
Retrogradarea din Liga a III-a a reprezentat un moment dificil pentru Pobeda Star Bîșnov. Turul ediției precedente de campionat a fost unul de dat uitării, la mijlocul întrecerii părând că echipa din Dudeștii Vechi va lua, în această vară, drumul celui de-al cincilea eșalon. Însă revenirea antrenorului-jucător Daniel Vasilcin a fost de bun augur pentru bulgari.
Cu el la timonă, Pobeda a început să strângă puncte și să urce în clasamentul Ligii a IV-a Timiș. Cu agoniseala din primăvară, alb-albaștrii se află pe poziția a cincea într-o ierarhie ce ține cont doar de punctele acumulate de la sfârșitul iernii și până în ultima rundă.
La general, cu cele 36 de puncte obținute pe teren (opt în tur și 28 în retur), trupa din Dudeștii Vechi a încheiat ediția precedentă pe locul al 17-lea, unul care îi permite să continue pe cel de-al patrulea palier fotbalistic, acesta fiind, de altfel, nivelul la care Pobeda s-a simțit cel mai bine în ultimele decenii de activitate.
CITEȘTE ȘI: Întreruperi de curent electric în județul Timiș, în perioada 29 iulie – 2 august
„A fost o luptă foarte grea, în care am întâmpinat multe probleme. Pentru mine a fost o adevărată provocare, știam că va fi foarte dificil să nu retrogradăm. Am încropit o echipă destul de bună, ne-am luptat cu ceilalți și până la urmă am reușit să ne menținem în liga a patra.
În iarnă ne-am reunit cu trei săptămâni înainte de reluarea campionatului, acesta a fost un prim semn că avem intenții serioase pentru retur. În iarnă am adus cinci jucători, iar aici mă includ și pe mine”, ne-a declarat Daniel Vasilcin, fotbalist cu peste 400 de apariții pe dreptunghiul verde pentru Pobeda Star Bîșnov, care arată tot mai multe calități și ca antrenor, meserie pe care o practică acum în localitatea sa natală.
Ce urmează în sezonul 2024-2025? „Avem un buget alocat doar pentru fotbal, cu două echipe de copii și juniori și cu prima formație.
Vrem să creăm încă o grupă de copii, mai mici, precum și o echipă de fete. În ceea ce-i privește pe seniori, intenția noastră este de a crea o echipă competitivă de liga a patra.
La noi vin spectatori mulți, Pobeda este iubită și trebuie să facem o echipă de care locuitorii din Dudeștii Vechi să fie foarte mândri! În comuna noastră contează mult două lucruri: mersul la biserică și meciurile de fotbal”, ne-a mai spus antrenorul-jucător Daniel Vasilcin.
Reunire, transferuri, amicale
Pobeda a strâns rândurile în urmă cu opt zile, iar singura despărțire consemnată până acum este cea de Vasile Vincu, care își continuă cariera la Unirea Tomnatic, formație ce activează în eșalonul al cincilea. La capitolul sosiri, o primă „bombă”!
Fostul prim-divizionar Norbert Varga a bătut palma cu bulgarii și va evolua în alb-albastru. Mijlocașul născut la Arad are 44 de ani, iar în cariera sa sunt echipe precum UTA, Sportul Studențesc, Wisla Cracovia, Unirea Alba Iulia și Békéscsaba 1912 Előre.
„Norbert este un model pentru jucătorii tineri. Dacă nu l-aș fi apreciat pentru cum joacă la vârsta lui nu l-aș fi adus la Dudeștii Vechi”, a precizat Daniel Vasilcin. A fost acontat și fundașul stânga Bogdan Burlă, fost la UTA, Șoimii Lipova, Gloria Lunca Teuz Cermei, ACB Ineu, Frontiera Curtici, Crișul Chișineu Criș și ultima dată la Unirea Sântana.
De asemenea, Lucian Stoica, unul dintre cei mai prolifici atacanți din Liga a IV-a Timiș, și-a dat acordul pentru a evolua la Pobeda. „Este un vârf care îmi place foarte mult și un fost adversar pe care l-am respectat și apreciat”, este descrierea pe care i-a făcut-o noul său coleg și antrenor.
O altă achiziție importantă este Sebastian Budur, revenit la Dudeștii Vechi după ce în stagiunea precedentă a jucat la Avântul Periam.
„El este cel mai recent transfer pe care l-am perfectat. Sebastian unul dintre cei mai talentați jucători din Dudeștii Vechi”, a menționat Daniel Vasilcin.
Primul test al verii s-a disputat în nocturnă și a reprezentat un galop de sănătate. Vineri seară, Pobeda Star Bîșnov a zdrobit-o pe Mureșul Igriș cu scorul de 8-1, golurile învingătoarei fiind semnate de Boghian (2), Budur (2), Vasilcin (2), Stoica și Burlă.
Antrenorul-jucător Daniel Vasilcin își dorește pentru sfârșitul acestei săptămâni un stagiu de pregătire la Moneasa, unde accentul va fi pus pe pregătirea fizică.
„Vrem să ne încărcăm bateriile la Moneasa. Campionatul va începe pe 17 august. Îi mulțumim pentru sprijinul acordat domnului primar!
Îi dorim multă sănătate și ne dorim să ne sprijine în continuare, pentru că fotbalul la Dudeștii Vechi se trăiește cu sufletul”, a conchis Daniel Vasilcin.


