Pleiadă de evenimente la Festivalul Educației din Timiș 2023

Pleiadă de evenimente la Festivalul Educației din Timiș

Pleiadă de evenimente la Festivalul Educației din Timiș

În perioada aprilie-iunie 2023, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, alături de partenerii săi consacrați, organizează ediția a II-a a Festivalului Educației din Timiș – TeamEdu.

”TeamEdu înseamnă incluziune, șanse egale. Înseamnă atât promovarea performanței, cât și conștientizarea importanței progresului.

Poate însemna că ne mândrim cu o echipă de robotică, dar și cu un copil nevăzător care a câștigat o olimpiadă, sau cu ansamblul folcloric al unei școli din rural.

Poate însemna că ne ajută să-i dăm viață profesori, actori, muzicieni, medici, judecători, mame casnice, liceeni și studenți, familii care au copii la școală sau nu, companii agricole sau giganți industriali. Important e că suntem împreună! Pentru copii!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș.

CITEȘTE ȘI: A fost deschisă circulaţia pe bretelele de coborâre/urcare în zona conexiunii DN 6 cu centura Timișoara Nord și viitoarea centură Timișoara Sud (foto)

Festivalul debutează pe 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, cu un Flash Mob – ”Light It Up Blue”, care va avea loc în Piața Operei Timișoara, între orele 18-20,30.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Timișoara, al Asociației Elevilor din Timiș, al Palatului Copiilor Timișoara, al SIAD România, al STPT, al Școlii de dans ”Little stars” și al trupei de dans ”Extrem” (instructor Laura Stanca).

Într-o mare de albastru, culoarea asociată autismului, copii, părinții și vor dansa, vor înalța baloane, bucurându-se împreună într-un gest de solidaritate, prietenie și empatie pentru copiii cu tulburări de spectru autist.

Clădirea Operei Naționale va fi luminată în albastru.

Anul acesta, TeamEdu aduce în prim-plan o serie de evenimente mari, dedicate diferitelor zone ale sistemului educațional.

Pentru că este o activitate în pregătire, la care se lucrează, anumite locații ale desfășurării evenimentelor nu sunt încă stabilite.

În cazul în care vor interveni modificări, acestea care vor fi anunțate în prealabil.

Programul prefigurat, transmis de ISJ Timiș, este următorul:

2 aprilie 18 – 20,30 – ”Light it up blue!”, zi dedicată Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, în Piața Operei Timișoara

21 aprilie – ”Joc și cântec în Banat” – Festival de folclor – Liceul de Artă ”Ion Vidu” Timișoara

28 aprilie – ”Science Fair” – organizat cu sprijinul liceelor tehnologice și al mediului de afaceri, la Casa Tineretului

12 mai – ”Art is love” – Festivalul Artelor, în centrul Timișoarei (vernisaj al Liceului de Arte Plastice, workshopuri, concert al trupelor de liceeni)

19 mai – Târgul ofertelor educaționale al liceelor timișene, la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara

20 mai – Târgul ofertelor universitare, la USVT

26 mai – ”O să mă știi de undeva” – Parada unităților de învățământ
….spre Parcul Copiilor

1 iunie – ”Copil în țara minunilor” – zi dedicată Zilei Internaționale a Copilului, la Muzeul Satului

6 iunie – Conferința TeamEdu –conferință de bune practici, la USVT

9 iunie – Gala profesorului timișean


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *