Planurile lui Liviu Dragnea de a rămâne la șefia PSD

dragnea 3

Întâlniri de gradul zero la sediul PSD, pe fondul zvonurilor despre o presupusă scrisoare prin care unii şefi de roganizaţii i-ar fi cerut demisia lui Liviu Dragnea.

Liderul PSD i-a invitat la discuţii pe premierul Viorca Dăncilă, pe câţiva miniştri, dar şi pe mai mulţi lideri din teritoriu.

Oficial, tema discuţiilor a fost organizarea referendumului pentru modificarea constituţiei din 7 octombrie.

Insă, potrivit unor informaţii pe surse, preşedintele PSD ar fi încercat să îşi consolideze poziția de lider după frămîntările ioeşite la iveală în ultima perioadă.

Preşedintele PSD ar vrea să obţină sprijinul greilor din partid şi, de aceea, în ultimele zile au avut loc mai multe întâlniri cu liderii de organizaţii din teritoriu şi cu primarii de sector din Capitală.

La ultima întrevedere, la sediul partidului din Kiseleff, au mers şi premierul Viorica Dăncilă, ministrul justiţiei, cel al Afacerilor Interne şi cel al Finanţelor Publice.

O presupusă scrisoare prin care câţiva zeci de lideri din teritoriu i-ar cere demisia lui Dragnea pune pe foc partidul.

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, susţine, însă, că scrisoarea nu există şi că este o invenţie a adversarilor politici.

În plus, statutul PSD prevede că preşedintele poate fi dat jos doar în urma unui Congres.

Între timp, au început deja alegerile interne în organizaţiile judeţene ale PSD, care sunt conduse, în prezent, de preşedinţi interimari.

Aşa s-a întâmplat şi la Giurgiu, unde a fost reconfirmat Niculae Bădălău, conform antena3.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *