„Plan de urmărire” a pacienților aflați în concediu medical

Ciolacu: Vom stabili o foaie de parcurs privind concediile medicale pentru boli grave şi femeile însărcinate

Ordonanța de Urgență care înăsprește prevederile referitoare la concediile medicale intră în vigoare din 1 august. Ea aduce noi obligații și amenzi pentru medici și sancțiuni pentru pacienții cu mai mulți angajatori, dacă își continuă activitatea la unul dintre aceștia, pe perioada concediului medical.

CITEȘTE ȘI: Anunțul ministrului Sănătății despre măsurile ce vor fi luate de la 1 august, legate de pandemie

În argumentarea adoptării ordonanței, guvernul invocă cheltuielile mari din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, dar și responsabilizarea celor care beneficiază de concediu medical, de exemplu a celor care merg în concedii în zone cu risc epidemiologic ridicat, nu sunt vaccinați și trebuie să intre în carantină la întoarcere. „Plan de urmărire” a pacientului Pentru medici, principala modificare adusă prin Ordonanța publicată în Monitorul Oficial în 30 iunie 2021 este obligativitatea întocmirii unui „plan de urmărire” a pacientului aflat în concediu medical. Dacă nu fac acest lucru, pot fi amendați cu sume cuprinse între 5.000 și 10.000 lei. „Medicii au obligația întocmirii unui plan de urmărire a evoluției bolii, care va cuprinde cel puțin indicațiile terapeutice și igieno-dietetice, pe care persoana asigurată are obligația să îl respecte”, arată documentul. În mod concret, medicii vor trebui să completeze un formular denumit „Plan de urmărire a evoluției bolii”, o evaluare în două etape, publicată ca Anexă în proiectul Ordinului care detaliază normele de aplicare.

Încă o povară birocratică pentru medicii de familie

Pentru medicii de familie, cea mai mare provocare pe care o reprezintă decizia, luată fără o consultare optimă a celor care trebuie să o aplice, este încărcătura birocratică. Elementele prevăzute în „planul de urmărire”, și anume „indicațiile terapeutice și igieno[1]dietetice” erau lucruri pe care medicii le făceau. Nou e doar pasul birocratic al completării încă unei hârtii. O problemă de responsabilitate Ordonanța care se aplică din 1 august e menită și să pună în acord legislația existentă cu legea din septembrie 2020, care reglementa acordarea de concedii medicale celor aflați în carantină sau izolare în urma unui diagnostic de COVID-19.

Faptul că există încă persoane care nu se vaccinează și care merg în concedii în țări de pe lista roșie, fiind astfel obligate să intre în carantină, este o problemă de responsabilitate, spun medicii de familie. Noile reglementări cu privire la concediul medical se aplică medicilor curanți, definiți în legislația din România drept „orice medic aflat în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, precum și orice alt medic cu autorizație de liberă practică valabilă, medic de familie sau specialist, care încheie o convenție în acest sens cu casele de asigurări de sănătate”. Sancțiune pentru angajați Pentru angajații care își iau concediu medical, principala modificare este introducerea unei sancțiuni dacă au mai mulți angajatori și continuă să lucreze pentru unul dintre aceștia.

„Constituie contravenție desfășurarea activității de către persoanele prevăzute la art. 33 la unul dintre angajatori în perioada în care la celălalt/ceilalți angajator/ angajatori a prezentat certificat/ certificate de concediu medical”, spune Ordonanța, iar sancțiunea este „amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, precum și neplata/recuperarea indemnizației de asigurări sociale de sănătate”.

Ordonanța include și modificări ce vizează persoanele care se asigură opțional pentru concedii medicale, dar și cu privire la concediul și indemnizația pentru îngrijirea copilului grav bolnav. Acestea vor fi accesibile părinților până la vârsta de 18 ani a copilului, față de 16 ani, cât este acum.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *