Piste de biciclete, copaci și alei pietonale în jurul stadionului Dan Păltinişanu din Timişoara

Primarul Nicolae Robu a anunțat că lucrările de reamenajare a spațiilor din jurul Stadionului „Dan Păltinișanu” au început.

De acum înainte, accesul autovehiculelor în zonă va fi interzis, cu excepția celor de intervenție și a celor care transportă jucători. În locul șoselei de acum vor fi trei piste, una pentru biciclete, una pentru cei care vor să circule pe role sau pe skateboard și una pentru pietoni.

CITEŞTE ŞI:
Festivalul Bega Bulevard, la a opta ediție. Vezi programul

Atât pe partea interioară, cât și pe cea exterioară a noii amenajări vor fi plantați 400 de copaci, salcâmi și tei. „În afară de această ofertă ultrasănătoasă și de înfrumusețare a zonei, vom pune punct definitiv curselor ilegale de mașini și motociclete, care pun în primejdie viața și sănătatea participanților și deranjează locuitorii din apropiere”, spune Robu.

CITEŞTE ŞI:
Taxa auto poate fi recuperată printr-o cerere la ANAF, inclusiv de cei care au procese pe rol

Parcările din vecinătate vor fi reamenajate, rezultând circa 350 de locuri, dar o parte din parcarea de la Novatim va dispărea, pentru că acolo va fi amenajat un sens giratoriu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns