Pietoni spulberaţi de o maşină, într-o intersecţie din Timişoara

accident cartan

Doi oameni au fost răniţi într-un accident de circulaţie produs, miercuri, în Timişoara. Potrivit poliţiei, un tânăr de 22 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Take Ionescu, iar la intersecția cu strada Mihai Kogălniceanu a efectuat virajul la stânga fără să acorde prioritate unui alt automobil.

Acesta din urmă rula pe strada Simion Bărnutiu, spre bd. Take Ionescu, condus fiind de un bărbat de 44 de ani.

În urma impactului, autoturismul al cărui şofer nu a acordat prioritate a fost proiectat într-o stație de tramvai, acroșând un pieton care traversa şoseaua regulamentar și o altă persoană care se afla în stație.

Cei doi răniţi au fost transportaţi la spital de echipaje de la SMURD şi Ambulanţă.

„În cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a precizat Ionuţ Sârbu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.

Foto: Facebook / Info Trafic Jud. Timiş


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *