Picturile de valoare ajunse la Timișoara sunt vegheate de un “Big Brother” care dă rateuri

Picturile de valoare ajunse la Timișoara sunt vegheate de un “Big Brother” care dă rateuri

Picturile de valoare ajunse la Timișoara sunt vegheate de un “Big Brother” care dă rateuri

În urmă cu cinci zile, la Muzeul Național de Artă din Timișoara ajungeau primele lucrări ce vor putea fi admirate în cadrul expoziției “Victor Brauner: invenții și magie”, care se va deschide în 17 februarie.

Picturile de valoare ajunse la Timișoara sunt vegheate de un “Big Brother” care dă rateuri

În același timp, însă, surse din interiorul Palatului Baroc ne-au transmis că ar exista probleme în ceea ce privește securizarea spațiilor în care au fost depozitate picturile semnate de Brauner, în sensul că senzorii anti-efracție ar fi nefuncționali (aceștia există, dar, potrivit surselor, sunt doar de decor), la fel ca și senzorii anti-incendiu, aflați în curs de montare. De asemenea, ni s-a semnalat și faptul că sistemul de supraveghere video nou instalat dă rateuri în fiecare zi.

Pentru a verifica aceste informații, am transmis, marți, următoarea solicitare către conducerea Consiliului Județean Timiș, instituția tutelară a MNArT:

“Conform unor informații din interiorul Muzeului Național de Artă Timișoara, lucrările semnate de Victor Brauner sunt depozitate la etajul I, în încăperi lipsite de securitate/senzori anti-efracție. În plus, senzorii anti-incendiu nu ar fi încă funcționali.

De asemenea, o alta informație spune că sistemul de camere de supraveghere nou instalat cade zilnic minute în șir. În contextul acestor informații, solicit conducerii CJT să îmi comunice dacă la nivelul instituției dumneavoastră se cunosc aceste aspecte, respectiv dacă absența senzorilor anti-efracție, nefuncționarea celor anti-incendiu și sincopele sistemului de supraveghere afectează cu ceva activitatea MNArT”.

În urma mesajului nostru transmis pe WhatsApp, am fost sunați de către o angajată a Biroului de Comunicare al CJT, care ne-a sfătuit politicos să îl contactăm pentru lămuriri pe managerul muzeului, distinsul restaurator și fost lider sindical Filip Petcu. Zis și făcut, i-am trimis același mesaj și domnului Petcu, care, așa cum ne-am așteptat, l-a citit și… atât.

Dacă nu putem să vă prezentăm răspunsurile solicitate, suntem însă în măsură să publicăm o fotografie făcută într-unul dintre momentele de pauză forțată ale sistemului de supraveghere video din Palatul Baroc, ca o dovadă că nu iese niciodată fum fără foc…

CITEȘTE ȘI: Vântul puternic a lăsat urme adânci în Timişoara. Video

În ceea ce privește poziția struțului adoptată de conducerea CJT în această chestiune, respectiv profunda “silenzio stampa” a lui Filip Petcu, suntem convinși că ambele atitudini sunt fix ceea ce trebuie în contextul evenimentelor culturale care se vor desfășura la Timișoara din 17 februarie încolo…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Picturile de valoare ajunse la Timișoara sunt vegheate de un “Big Brother” care dă rateuri

  1. Ce sa va spuna conducerea cjt? Ca de aia l a pus pe petcu manager sa poata ei sa aduca firnele de casa sa puna sisteme de 2 lei ce valoareaza milioane de lei??
    Aceleasi firme in toate etapele de implementare, Rst – printopia, au investit anul trecut peste 15 000 de euro pt camere de supraveghere care acum sunt demontate ,
    Ei saracii nici receptie pe lucrarile de renovare cladire de acum 10 ani nu au despre ce sisteme sa vorbim, e o mascarada penibila .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *