Piața Operei a fost transformată în talcioc, în minivacanța de Sfânta Maria (foto)

Piața Operei a fost transformată în talcioc, în minivacanța de Sfânta Maria (foto)

Piața Operei a fost transformată în talcioc, în minivacanța de Sfânta Maria (foto).

În jur de 20 de coviltire improvizate, plus un vânzător ambulant pe bicicletă, au creat o “atmosferă” demnă de piețele duminicale din Aurora sau Flavia, chiar în Piața Operei, în minivacanța dintre 11 și 15 august 2023.

piata operei 1 1

Totul va avea “ceva cu lavandă”. Sau nu

Anunțul care vestea Lavanda Fest, căci astfel s-a numit desfășurarea de corturi și coviltire din centru, suna interesant: “Sub deviza #cumparatidelaromani, Lavanda Fest te invită să cunoști producători de lavandă și artizani creativi din toată țara la ediția cu numărul 19! Prin produsele specifice festivalului, vom crea un “lan mov urban” plin de miresme. Lan pe care îl regăsești prin sumedenia de flori proaspete de lavanda, prin produsele create din lavandă aduse de producători, dar și prin colțurile foto instagramabile pregătite special pentru această ediție de final de vara!

CITEȘTE ȘI: La Pecica începe tradiționalul Praznic de Pită Nouă

Peste 50 de producători și sute de creații inedite, făurite local, te așteaptă să te bucuri de ele!

Artizani și producători de lavandă din toată țara Iași, Craiova, Giurgiu, Galați, Vrancea, Bacău, Brăila, Timișoara, Cluj, Constanța și alte orașe se vor aduna într-un singur loc: Piața Victoriei din Timișoara!

Vei găsi: multă lavandă, înghețată artizanala și macarons cu lavanda, cosmetice naturale avizate, aranjamente florale, flori și plante aromatice la ghiveci, accesorii unice, haine din materiale naturale, jucării handmade, decorațiuni artistice.

Fiecare va avea și “ceva cu lavandă”, așa cum v-am învățat”.

În realitate însă, la cele 18 corturi și tonete improvizate s-au vândut de toate, de la sucuri la jucării. Cu lavanda, nici măcar jumătate dintre produse nu aveau nimic în comun. Chestiune pe care și organizatorii, intitulați “Fleurane” sau Asociația Lavanda Fest – chestiune neclară, cât și autoritățile timișorene s-au făcut că nu o observă.

Cât despre case de marcat și eliberare de bonuri la cumpărături nici nu s-a mai pus problema.

Talcioc în Piața Operei

Primăria Timișoara și Poliția Locală au uitat să aplice noul regulament de comerț stradal, votat în CL Timișoara pe data de 21 martie 2023. Nu s-au folosit nici tonete, nici cunoscutele căsuțe de lemn și s-a mers pe o variantă low-cost, cu aspect de improvizație.

piata operei 3

Niște construcții din bare metalice, mai exact patru stâlpi și un schelet de acoperiș, totul acoperit cu bucăți de pânză sau plastic, dând un aspect de veritabil talcioc.

Totuși, cineva din primărie a autorizat aceste improvizații, în baza unor schițe sau fotografii depuse de organizatori cu mult înainte, atunci când au solicitat autorizația pentru festival.

Aceasta deși regulamentul de comerț stradal, elaborate de municipalitate, prevede reguli clare privind construcțiile temporare de la festivaluri, precum și standarde pentru  rulotele mobile, remorcile speciale, tricicletele, bicicletele, cargobike-urile, vehiculele autopropulsate nu vor mai ocupa spațiul public din Piața Unirii, Piața Libertății și Piața Victoriei, precum și din alte piețe centrale, pentru a-și desfășura activitatea.

piata operei 4

Așa se face că, sub ochii îngăduitori ai polițiștilor locali, căci inspectorii primăriei aveau oricum liber, o tarabă ambulantă pe roți, tip bicicletă, trona la marginea Pieței Operei, colț cu strada pietonală Doctor Nicolae Paulescu. Asta deși respectiva bicicletă-magazin ambulant avea autorizație pentru o locație pe strada Dr. Nicolae Paulescu colț cu strada Piatra Craiului. Doar că acolo e o zonă izolată și nu e vad comercial. Proprietarul este cunoscut de ani de zile de către ceilalți vânzători ambulanți, care spun că acesta are un regim preferențial, nu primește amenzi și este tolerat la marginea Pieței Operei, de ani de zile, în sezonul estival și pe perioada diverselor festivaluri.

piata operei 5

Mai trebuie spus că același magazine ambulant pe roți comercializează de toate. Chiar dacă regulamentul Primăriei Timișoara prevede clar că sunt admise doar “produse promoționale inclusiv artizanat și produse tradiționale de mici dimensiuni, produse culturale de tip hartă, magneți, suveniruri specifice activității de turism care ilustrează clădiri, parcuri din municipiul Timișoara și România, articole de mici dimensiuni, create de artiști plastici”, proprietarul comercializează nestingherit produse “tradiționale” pentru magazinele de pe Brâncoveanu: săbii, puști și pistoale de jucărie, figurine de pluș și plastic, păpuși imitație Barbie, pokemoni, instrumente de bucătărie din lemn sau coșuri de nuiele, toate “made in China”.

Ceea ce corespunde regulamentului de comerț stradal e numele buticului mobil: “Souvenir Timișoara”.

Cât despre Lavanda Fest, manifestarea a fost sublimă, atât că au lipsit lavanda și produsele derivate dar și vizitatorii, iar aspectul de iarmaroc ieftin a mai dat un șut blazonului fițos de Capitală Culturală Europeană cu care se mândrește Timișoara în anul 2023.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *