Petreceri întrerupte de polițiști în vestul țării: relaxarea restricțiilor nu înseamnă același lucru pentru toată lumea. Video

petrecere arad

Multe dintre restricțiile impuse de pandemie au fost ridicate, odată cu intrarea localităților în scenariul verde. Cu toate acestea, pericolul de contaminare încă există, la fel și anumite reguli care trebuie respectate. Printre ele, cele referitoare la organizarea unor evenimente. Petrecăreții care nu le respectă riscă amenzi serioase.

CITEȘTE ȘI: Şapte străini iubitori de off-road ilegal, amendaţi de jandarmi după ce au fost prinşi cu ATV-urile pe munte, în vestul țării

Peste noapte, polițiștii Biroului de Ordine Publică, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-un club din municipiul Arad ar avea loc o petrecere. La fața locului ei  au constatat că este vorba despre un chef la care participau peste 100 de persoane. Petrecerea a fost întreruptă, iar societatea comerciala a fost sancționată cu 5.000 de lei în baza Legii 55/2020.

De asemenea, polițiștii Secției 1 Rurală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în Sânpetru German pe terasa unui local are loc o petrecere, atmosfera fiind întreținută de o formație, iar muzica se auza în toată zona, deranjându-i pe localnici. În urma verificărilor au fost identificate 60 de persoane, și au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei în baza Legii 61/1991 și în baza Legii 55/2020.

Activitatea a beneficiat și de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Arad.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Petreceri întrerupte de polițiști în vestul țării: relaxarea restricțiilor nu înseamnă același lucru pentru toată lumea. Video

  1. Ce chestie.Dar la Heaven aseara de ce nu s-au sesizat ca a urlat muzica pana la 12 noaptea.Ooops…am uitat  cine e patron acolo. :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *