Petrecere de vară la Timişoara: ateliere gastronomice „antirisipă” și degustări de produse locale

Petrecere de vară la Timişoara: ateliere gastronomice "antirisipă" și degustări de produse locale

Petrecere de vară la Timişoara: ateliere gastronomice „antirisipă” și degustări de produse locale. Sunt aşteptaţi timişorenii cu copii între 4 și 14 ani.

O petrecere de vară, în toată regula, pentru copii și părinții acestora va avea loc în acest weekend la Timișoara, la Reciproc Cafe (Bastionul Maria Theresia). Mai precis, este vorba de ziua de duminică, 18 iunie, începând cu ora 16.00, când se va da startul la distracție.

„Evenimentul este un dar al comunității de ucraineni stabilite în Timișoara în ultimul an, care se distinge prin creativitate și printr-o mare implicare în viața comunității locale. Pe parcursul a 5 ore, copiii și adulții vor putea petrece un timp activ și distractiv, având posibilitatea să aleagă dintre diverse tipuri de activități. Atelierele educaționale, ateliere creative sau cele delicioase sunt doar câteva dintre activitățile ce se pregătesc în aceste zile.

În cadrul evenimentului, o atenție deosebită va fi acordată temei consumului responsabil. Din cele mai vechi timpuri, bucătăria ucraineană a fost plină de rețete care vizează conservarea alimentelor și reducerea risipei alimentare. Invitații noștri bucătari vă vor prezenta câteva dintre ele și vă vor oferi, de asemenea, posibilitatea de a le găti singuri.

Spațiul evenimentului va fi amenajat într-o atmosferă festivă, fiind prevăzută inclusiv o zonă foto pentru participanți, participarea unor animatori și personaje deghizate, precum și un „colț” de frumusețe pentru fetițe și mamele lor”, transmit organizatorii.

„Faina Juice Summer Party” este un proiect interactiv organizat de Asociația INTERSECT și implementat de reprezentanți ai comunității ucrainene din Timișoara. La eveniment sunt așteptați atât românii, cât și ucrainenii, fiind invitați să se bucure de câteva ore petrecute împreună.

„Îi invităm pe toți participanții de la Faina Juice Summer Party să încerce gratuit serviciile și produsele noastre, să afle mai multe despre activitățile femeilor ucrainene și să se inspire pentru o nouă cooperare în viitor”, spune Jane Rozbitskay, reprezentant FAINA UA.

Evenimentul aduce sub aceeași umbrelă o serie de produse și servicii noi în Timișoara, pilotate de către 15 femei ucrainence care au îndrăznit să înceapă o activitate pe cont propriu, la sute de kilometri de casă.

Intrarea la eveniment este liberă, dar numărul de locuri este limitat, fiind necesară înregistrarea în prealabil. Puteți afla mai multe despre detaliile evenimentului și să vă familiarizați cu programul pe pagina oficială a Faina Juice Summer Party. https://www.facebook.com/events/106364335820090

CITEŞTE ŞI: Românii petrec peste trei ore și jumătate pe zi cu telefonul în mână. Acest obicei are riscuri, explicate de medicii de la Spitalul ”Victor Babeș” Timișoara

Evenimentul este organizat de Asociația INTERSECT cu finanțare din partea Fundației United Way România și a Fundației Comunitare Timișoara.

Parteneri: FAINA UA, Juice Event Agency, UkrKidsHub, Reciproc și CRIES – Centru de resurse pentru inițiative etice și solidare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *