
Peste cinci milioane pentru dezvoltare locală în Banat
Două comune din județul Timiș și-au rotunjit conturile cu sume importante transferate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației la cea mai recentă ședință de transferuri financiare, organizată săptămâna trecută.
Este vorba de unitățile administrative rurale Moșnița Nouă, care beneficiază de un transfer de 1,53 milioane de lei și, respectiv, de Peciu Nou, care primește 441 de mii de lei.
Similar, către județul Caraș-Severin au fost trimise fonduri pentru următoarele comune: Băuțar – 1,25 milioane de lei, Constantin Daicoviciu – 1,12 milioane, Ticvaniu Mare – 388 de mii, respectiv, Brebu Nou – 330 de mii de lei.
CITEȘTE ȘI: Viitorul nod rutier de pe DN 69 Timișoara – Arad începe să prindă contur. Video
Plățile reprezintă decontări pentru lucrările efectuate la investiții care beneficiază de finanțare nerambursabilă prin Programul național de dezvoltare locală (PNDL).


