Peste 500 de permise auto reținute de polițiști în Sâmbăta Mare

Amenzi în valoare de peste 60.000 de lei, în urma unei razii a polițiștilor timișeni

Peste 500 de permise auto reținute de polițiști în Sâmbăta Mare.

Peste 500 de şoferi au rămas fără permise de conducere în Sâmbăta Mare. Au fost semnalate aproape 800 de infracțiuni, 33 de persoane fiind reținute.

În ultimele 24 de ore, structurile MAI au intervenit la 4.437 de evenimente, 3.066 dintre acestea fiind legate de menținerea ordinii publice, iar 1.371 de situații de urgență.

CITEȘTE ȘI: România, lovită de vremea rea. Avertizare meteo de furtuni şi ploi în toată țara

Au fost semnalate 799 posibile infracțiuni, peste 26% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor, sâmbătă s-au dispus măsuri preventive pentru 33 de persoane.

De asemenea, echipajele de poliție au depistat 10 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Sâmbătă, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 176 de autori de infracțiuni, care au săvârșit tot atâtea fapte penale.

Tot în ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 518 permise de conducere (56 pentru consumul de alcool și 16 pentru consumul de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 191 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 6.225 contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,3 milioane de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.138) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 61 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 5 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 21 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 18 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil în România. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.404 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 128.544 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 2 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 54,5%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în România au intrat 26.226 mijloace de transport și 100.328 de persoane, dintre care 6.854 cetățeni ucraineni.

(sursa: Mediafax)

foto: arhivă


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *