Peste 400 de kilograme de materiale pirotehnice, confiscate de poliţişti. Erau vândute „la liber” baterii de artificii interzise

Peste 400 de kilograme de materiale pirotehnice, confiscate de poliţişti. Erau vândute "la liber" baterii de artificii din categoriile F2 şi F3

Peste 400 de kilograme de materiale pirotehnice, deţinute fără respectarea prevederilor legale, au fost ridicate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Hunedoara, în urma unor activităţi de control ce au avut loc în municipiul Brad, a informat vineri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

În incinta punctului de lucru al unei societăţi comerciale, autorizată să efectueze operaţiuni cu articole pirotehnice, poliţiştii au descoperit baterii de artificii din categoriile F2 şi F3, pe care firma nu avea dreptul să le comercializeze către publicul larg.

De asemenea, în portbagajul şi în interiorul unui autoturism parcat în imediata apropiere a punctului de lucru, reprezentanţii societăţii depozitau fără drept, pentru vânzare, baterii de artificii, candele romane şi emiţătoare de sunet din categoriile F2, F3 şi F4, destinate a fi utilizate exclusiv de pirotehnicieni.

„Întreaga cantitate de articole pirotehnice din categoriile F2, F3 şi F4 identificată în incinta punctului de lucru al societăţii şi în autoturism, în greutate de 420 de kilograme, a fost indisponibilizată, în vederea cercetărilor”, a precizat IPJ Hunedoara.

CITEŞTE ŞI: Recomandări și informații utile pentru cei care participă la evenimentele “Timișoara 2023 la nesfârșit”

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi „comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *