Peste 130.000 de timișoreni au beneficiat de reducerea de 10% la plata impozitului pe proprietate
Până la data de 31 martie 2023, peste 130.000 de contribuabili, persoane fizice, și-au achitat impozitul, majoritatea optând pentru varianta plății integrale, beneficiind astfel de reducerea de 10% din sumă, anunță Primăria Timișoara.
Din numărul total al persoanelor juridice care au plătit impozitul până la finalul lunii martie, aproape 80% au preferat varianta achitării sumei pentru întregul an.
33% dintre contribuabilii persoane fizice au achitat impozitul online, în creștere cu 10% față de procentul de utilizare a serviciilor online pentru perioada de referință a anului 2022.
CITEȘTE ȘI: Risc mare de avalanșă la munte! În unele zone este 4 – aproape nivelul maxim
La persoane juridice, 35% au achitat online și 39% prin virament bancar. Ceilalți contribuabililor au plătit impozitele la casieriile Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara și la oficiile poștale
Impozitul pe clădiri, terenuri și autoturisme se plătește anual, fie integral până la 31 martie, cu bonificație de 10%, fie în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie, inclusiv.
În primele trei luni ale anului, Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara a înregistrat încasări de peste 200 de milioane de lei, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut, când sumele provenite din achitarea impozitelor au totalizat aproximativ 180 de milioane de lei.
Primăria Timișoara, prin Direcția Fiscală, pune la dispoziția contribuabililor mai multe modalități pentru achitarea taxelor și impozitelor locale: plata cu numerar la ghișeu sau la oficiile poștale, prin ordin de plată sau online.
Plata online se poate realiza extrem de simplu, prin înscrierea pe platforma Atlas a DFMT, care permite utilizatorilor înregistrați în sistem să vizualizeze și să acceseze toate serviciile oferite în sistem online de administrația fiscală a municipiului.