Personalul medical din Franța care nu se vaccinează anti-Covid nu va mai putea lucra şi nu va mai fi plătit. Măsură similară în Grecia

vaccinare medici franta

Din 15 septembrie, personalul medical care nu se va vaccina împotriva Covid-19 nu va mai putea lucra şi nu va mai fi plătit, a anunţat luni seară ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran.

„Începând din 15 septembrie, dacă lucrezi în domeniul sanitar şi nu eşti vaccinat, nu vei mai putea munci şi nu vei mai fi plătit”, a declarat Veran, potrivit News.ro.

Franţa, prin vocea preşedintelui Emmanuel Macron, a anunţat luni seara că vaccinarea personalului medical devine obligatorie, acelaşi anunţ fiind făcut luni şi de autorităţile din Grecia.

„Vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi cei care vor fi în contact cu persoane vulnerabile”, a anunţat Macron, care a avertizat că din „15 septembrie vor fi efectuate controale şi se vor lua măsuri”.

„Avem un mare avantaj: vaccinul. Acesta ne protejează contra variantei Delta. Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât vom evita spitalizările. Începe o nouă cursă de viteză”, a adăugat Macron.

Tot luni, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat că, începând de la 1 septembrie, vaccinarea va fi obligatorie pentru personalul medical. De asemenea, de la 16 august, vaccinul este obligatoriu pentru persoanele care lucrează în aziluri, conform HotNews.ro.

Foto: The New York Times


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Personalul medical din Franța care nu se vaccinează anti-Covid nu va mai putea lucra şi nu va mai fi plătit. Măsură similară în Grecia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *