Performance inedit la Kunsthalle Bega

Lee Mun Wai

Timișorenii care iubesc arta contemporană au înfruntat arșița după-amiezii de sâmbătă pentru a asista, la Kunsthalle Bega, la performance-ul „Shadowear, a collection of garments for shadows” (Concept & Design – Dinu Bodiciu, dans – Lee Mun Wai, muzică/sunet – Bani Haykal, Publication Concept & Editing: Anca Rujoiu).

„Acest performance a fost prezentat în premieră în urmă cu doi ani, la National Museum Singapore, unde a presupus etalarea a şapte ţinute vestimentare din ciclul hainelor pentru umbre. De data aceasta, ţinutele vor fi numai trei, iar muzica lui Bani Haykal va fi live alături de noi, prin intermediul computerului”, a anunţat Dinu Bodiciu.

Chiar dacă a fost vorba despre veşminte, ele nu au fost expuse în maniera obişnuită a paradelor de modă. Pornind de la aspectul lor neconvenţional şi de la forma lor inedită, menită să îmbrace nu un trup, ci umbra unui trup – micşorată sau alungită extrem după cum şi de unde cade lumina – performance-ul a fost, şi el, original.

Dansatorul a relaţionat cu piesele vestimentare întinse pe jos, le-a ridicat, le-a transformat în eşarfe ce plutesc în văzduh creând iluzia unor sculpturi esenţialmente efemere, le-a făcut să pocnească izbindu-le de pardosele şi pereţi, pentru ca, în final, să se îmbrace cu ele, însă nici aceasta în maniera comună, ci contorsionându-şi trupul şi prefăcând pantalonii, maioul sau cămaşa în instrumente prin intermediul cărora, la capăt, a obţinut o statuie vie pe care publicul s-a grăbit s-o imortalizeze fie în film, fie în fotografie.

Performance-ul odată încheiat, spectatorii au avut ocazia de a intra în dialog cu Dinu Bodiciu, Lee Mun Wai şi Anca Rujoiu.

Dinu Bodiciu este un designer născut în România, care trăiește și lucrează în Singapore, la Lasalle College of the Arts. Creațiile lui au fost purtate de celebrități precum Lady Gaga sau au făcut parte dintre costumele folosite în filmele „Jocurile foamei”, 3 şi 4. În general, prin activitatea lui ca designer artist încearcă să provoace înțelegerea și modul de percepere a relațiilor dintre corp și veşmânt.
Lee Mun Wai este un dansator independent care a făcut parte, ca membru fondator și participant activ, din T.H.E. Dance Company, din 2008 până în 2015. În 2014 a fost distins, în Singapore, cu Young Artist Award.

Bani Haykal experimentează cu textul și producția muzicală, iar Anca Rujoiu este curator și editor. Locuiește și lucrează în Singapore și Timișoara, fiind co-curatorul bienalei de artă contemporană Art Encounters 2019. A inițiat și a participat la editarea și producția publicației „Shadowear”, ce documentează conceptualizarea și dezvoltarea colecției și a performance-ului cu acelaşi nume.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *