Percheziţii la traficanţii de etnobotanice din Banat

Mai mulţi tineri care plasau plante etnobotanice în barurile şi cluburile din Caraş-Severin s-au trezit miercuri după-masa cu trupele speciale la uşă.

Jandarmii dar şi poliţiştii antidrog Carasş-Severin au scotocit zece locuinţe în căutarea unor probe care să ducă la reţinerea şi arestarea indivizilor.

Reţeaua era formată din mai mulţi tineri care plasau plantele în cele mai bune locaţii frecventate de tinerii din Reşita şi Caransebeş.

Poliţiştii şi procurorii au de adus la audieri cel putin 20 de persoane care vor fi puse sub acuzare. Oamenii legii monitorizau traficanţii de mai bine de un an şi acum s-a decis percheziţionarea locuinţelor.

Toţi suspectii vor fi duşi la Reşita unde se va hotărî gradul de implicare în acţiunile ilegale şi dacă se impune reţinerea.

resita.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns