Zeci de poliţişti, însoţiţi de trupe speciale de intervenţie, efectuează, la ora publicării acestei ştiri, 45 de descinderi la diferite adrese din judeţele Timiş, Arad şi Mehedinţi.
Sunt vizaţi membrii unei grupări infracţionale specializate în furturi din locuinţe şi societăţi comerciale, care au comis mai multe jafuri în Timişoara şi Arad, cu prejudiciul de 500.000 de euro.
Poliţiştii din Timiş şi procurorii DIICOT au descins la 45 de adrese, dintre care 38 se află în Timiş.
Suspecţii ar fi acționat, din 2013 încoace, în locuri în care aveau certitudinea că sunt depozitate sume mari de bani sau obiecte de mare valoare, intrând prin efracție și sustrăgând seifurile în care erau depozitați banii sau bunurile de valoare.
Membrii grupării obișnuiau să dezafecteze, în prealabil, sistemele de alarmă ale locurilor, existând și situații când ar fi pătruns în acele locuri din spații învecinate.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la 500.000 de euro.
De asemenea, în luna februarie 2017, membrii grupării, fiind surprinși și urmăriți de polițiști, pentru a își asigura scăparea, ar fi pătruns pe contrasens și ar fi determinat astfel polițistul care conducea o autospecială de poliție să efectueze o manevră bruscă de evitare a impactului, cu consecința punerii în pericol a vieții acestuia.