Pe urmele migranţilor, la frontiera din Timiş

Cinci persoane care încercau să ajungă pe jos, în Ungaria, prin zona Cenad, au fost observate de poliţiştii de frontieră timişeni.

Pentru că suspecţii nu s-au supus somaţiilor verbale ale oamenilor legii, aceştia din urmă au fost nevoiţi să tragă un foc de avertisment pentru a-i opri.

Poliţiştii au legitimat cele cinci persoane, care nu îşi justificau prezenţa în acea zonă, constatând că acestea nu vorbeau limba română, motiv pentru care au fost conduse la sediul sectorului de frontieră, pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că grupul era format din patru bărbaţi din Kosovo, cu vârste cuprinse între 29 şi 37 ani.

De asemenea, s-a constatat că, aceştia erau călăuziţi de un cetăţean sârb, care a declarat poliţiştilor de frontieră că intenţiona sa-i conducă până în Spaţiul Schengen.

Totodată, din cercetări a rezultat faptul că bărbaţii din Kosovo, călăuziţi de cetăţeanul sârb, au intrat în România din Serbia, in aceeaşi zi, pe direcţia localităţii Jimbolia, de unde au fost preluaţi de către alţi doi cetăţeni sârbi şi transportaţi cu două autoturisme în apropierea frontierei cu Ungaria, unde au fost reţinuţi de către poliţiştii de frontieră.

Ulterior, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad au fost identificaţi şi reţinuţi cetăţenii sârbi, care urmau să-i preia pe migranţi şi să-i transporte până în Austria.

Ca urmare a celor constatate, cetăţenii sârbi sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi iar cetăţenii din Kosovo sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată, urmând să fie predaţi, în baza acordului de readmisie, autorităţilor statului vecin.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns