Pe un cer senin și cu puțin… noroc, Aviația Utilitară Timişoara ar putea decola, săptămâna viitoare, spre vremuri mai bune

Zbătându-se ani la rând între neputința autorităților timișorene și județene, neclarități patrimoniale și alte probleme care intervin mereu când statul administrează o societate, SC Aviația Utilitară SA din Timiș își caută încă o cale de supraviețuire și dezvoltare.

Chiar și cea mai nepricepută persoană poate realiza potențialul foarte serios pe care îl are această firmă aparținând Consiliului Județean Timiș, dar, din păcate, soluțiile potrivite nu s-au lăsat descoperite. La începutul anului, se vorbea tot mai insistent despre lichidarea voluntară a Aviației Utilitare, care – în opinia consiliului de administrație de la momentul respectiv, dar și a primarului Timișoarei – ar fi fost cea mai potrivită soluție.

 

Nu se așteaptă la profit

Totuși, aleșii județeni au decis să resusciteze societatea, deși până în prezent nu au întreprins mare lucru. Se caută, însă, un consiliu de administrație capabil și implicat. La cea mai recentă ședință în plen, consilierii au aprobat scrisoarea de așteptări (aceasta este formula prevăzută de lege pentru guvernanța corporativă a întreprinderilor publice). Așteptările sunt, într-adevăr, destul de mari, față de (ne)realizările de până acum.

„Autoritatea publică tutelară (CJT – n.r.) pe perioada 2017-2021, în urma analizării raporturilor depuse de societatea comercială pentru anii precedenţi, respectiv a evaluării evoluţiei economico-financiare pe termen scurt şi mediu nu se aşteaptă la realizarea unui profit net, în consecinţă nu stabileşte în prezent politica de dividende.

Aşteptările autorităţii publice tutelare, pe un orizont de timp cel puţin egal cu perioada mandatului consiliului de administraţie, sunt acelea de a aduce în regim de profitabilitate compania printr-un plan de administrare corelat cu politica de dezvoltare a capacităţii aeroportuare, a serviciilor conexe, a creşterii numărului de pasageri, a creşterii numărului de operatori şi a frecvenţei de operare a acestora”, se explică în scrisoarea respectivă.

Printre obiectivele propuse viitorilor cinci membri ai consiliului de administrație desemnat pentru patru ani figurează: extinderea/modernizarea terminalului de pasageri, apartenența la Aeroclubul României, înregistrarea aerodromului, crearea de noi spații pentru locatarii aerodromului (pe termen scurt); diversificarea operațiunilor și a activităților comerciale, sportive și culturale, crearea unui restaurant, modernizarea aerodromului (termen mediu); asigurarea serviciilor şi infrastructurii necesare operării aparatelor de zbor, dezvoltarea pe baza extinderii şi modernizării permanente a zonelor operaţionale şi publice, dezvoltarea business-ului societății comerciale şi promovarea imaginii aerodromului (termen lung).

Foarte frumos pe hârtie, dar, așa cum a atras atenția consilierul județean Viorel Coifan, ar fi nevoie de un colectiv strict tehnic, care să actualizeze conceptul de utilizare a Aerodromului Cioca, fără legătură cu comisia de selecție a viitoarei conduceri. Săptămâna viitoare, așa cum a anunțat vicepreședintele CJT Traian Stancu, noul consiliu de administrație al Aviației Utilitare va fi numit, iar societatea s-ar putea așeza, în sfârșit, pe baze noi.

Foto: airlines.net


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 Răspunsuri “Pe un cer senin și cu puțin… noroc, Aviația Utilitară Timişoara ar putea decola, săptămâna viitoare, spre vremuri mai bune

  1. Desigur primul trebuie neaparat consiliul de administratie sa mai pape niste ani de zile banii CJT-ului si la urma se se ajunga la concluzia ca mortul nu mai poate fi resuscitat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare