Patru timişoreni doborâţi de căldură

ambulanta2

Patru persoane au fost doborâte, luni, de căldură, la Timișoara.

Este vorba de două persoane în jurul vârstei de 50 de ani, un bărbat de 70 de ani și o tânără de 22 de ani, toți cu stare lipotimică (leșin) care au solicitat Salvarea.

Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Timiș, doar trei dintre aceștia au fost transportați la spital, deoarece o persoană și-a revenit înainte de sosirea medicilor.

Deorece temperaturile foarte ridicate se mențin și marţo, iar nivelul de disconfort termic este în creștere, de luni, Direcția de Sănătate Publică (DSP)Timiș a activat punctele de prim-ajutor pentru populație. În Timișoara, acestea funcționează la Oficiul Poștal nr 1 (Poșta Mare), în holul Operei Naționale Române, în Piața 700 și în Piața Iosefin, iar în Lugoj, în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor de pe strada Nicolae Bălcescu.

”În intervalul orar 11-18, de luni și până vineri în aceste locuri va fi asigurată asistența medicală și se va oferi apă potabilă. Vor fi prezenți medici ai DSP Timiș și voluntari instruiți de organizația Crucea Roșie care vor face recomandări și vor oferi pliante cu informații medicale. Punctele vor fi semnalizate vizibil.

Facem precizarea ca aceste puncte nu substituie asistența medicală de specialitate și nici interacțiunea cu medicul de familie sau cel curant.

Activarea amplasamentelor de prim-ajutor este punct principal al unui protocol agreat de către DSP
Timiș, Primaria Municipiului Timișoara și Filiala Timiș – Crucea Roșie”, a precizat Dana Șpac, purtătorul de cuvânt al DSP Timiș.

Luni, la punctul de prim-ajutor de la Poșta Mare, cinci timișoreni au apelat la medici pentru a-și verifica tensiunea arterială. ”Persoanele cu risc sunt vârstnicii, copiii și femeile însărcinate, cărora le recomandăm să nu iasă afară din casă în intervalul 10-17.
kalliope silberberg
Dacă totuși vor fi nevoite să o facă, trebuie să poarte o îmbrăcăminte corespunzătoare deschisă la culoare și pălărie de soare. De asemenea, este necesar să aibă în permanență la ele o sticlă cu apă.

Este indicat ca după 50-60 de minute petrecute afară, să se refugieze într-un loc – magazin sau farmacie – dotat cu aer condiționat.

Recomandăm ca la fiecare 30 de minute de stat în aer liber, să se consume 50 de mililitri de apă”, recomandă medicul Kalliope Silberberg (foto) de la DSP Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *