
Patru persoane au fost rănite după ce o mașină a lovit o conductă de gaz și un stâlp de curent
Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs, duminică dimineață, în municipiul Orăștie.
Pompierii Detașamentului Orăștie au constatat, când au ajuns la locul producerii evenimentului rutier, că toți cei 4 ocupanți ai unui autoturism care s-a răsturnat, erau ieșiți din autovehicul, dar prezentau diferite leziuni.
Potrivit ISU Hunedoara, în accident a fost implicat un singur autoturism care s-a răsturnat pe partea carosabilă după ce a lovit o conductă de gaz și un stâlp de curent.
Celor 4 victime, o femeie și 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, li s-au acordat îngrijiri medicale după care au fost transportate la spitalul din Orăștie cu 3 ambulanțe SMURD și una a Serviciului de Ambulanță Județean.
La locul producerii accidentului, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.
Polițiștii au stabilit că în jurul orei 02:20, un tânăr de 19 ani, din Orăștie, a provocat un accident rutier pe strada Căstăului, din municipiu. Din primele cercetări, se pare că șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, lovind un stâlp de susținere a rețelei electrice.
CITEȘTE ȘI: Restricții de circulație și trasee de transport public deviate, pentru desfășurarea evenimentului Bulevardul Copiilor UVT
”În urma impactului, atât conducătorul auto, cât și trei pasageri — tineri cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani — au suferit vătămări corporale. Toți au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că tânărul aflat la volan avea dreptul de a conduce suspendat, motiv pentru care cercetările au fost extinse și sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului”, trasnmite IPJ Hunedoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara


