Patru judecătoare din Banat au fost sancționate de CSM

csm

Patru judecători reșițeni au fost sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii, chiar înainte de sărbători.

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia judiciară împotriva magistraţilor Melinda Bronz, judecător la Judecătoria Reşiţa, Monica Matuschka, Simona Beg şi Viviana Vasilovici Stiuj, judecători la Tribunalul Caraş-Severin, aceștia fiind sancționați cu diminuarea salariului și cu avertisment.

Inspecția judiciară a reţinut că judecătoarea Bronz, fiind învestită cu soluţionarea unei cauze în primă instanţă, nu a adus la cunoştinţa reclamantei posibilitatea formulării unei cereri de reexaminare împotriva dispoziţiei instanţei privind stabilirea taxei de timbru.

Pentru această omisiune, judecătoarei i-a fost diminuată indemnizația de încadrare lunară cu 20 la sută, pe o perioadă de șase luni.

Aceeași măsură disciplinară le-a fost aplicată judecătoarelor Matuschka și Beg, pentru că nu au pus în discuție excepția anulării unui recurs, deși l-au considerat ca insuficient timbrat, încălcând, astfel, principiul contradictorialității.

Judecătoarea Vasilovici Stiuj s-a ales doar cu un avertisment, deși sancțiunea a primit-o, potrivit inspectorilor CSM, pentru aceeași neglijență de care s-au făcut vinovate colegele ei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *