Parteneriat transfrontalier pentru echilibrarea pieţei muncii

forta de munca 1

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş (CCIAT), împreună cu Agenția Regională pentru Dezvoltare Socio-Economică Banat, în calitate de partener coordonator, și Camera de Comerț și Industrie a Serbiei, prin Camera Regională din Districtul Central al Banatului Zrenjanin, demarează proiectul transfrontalier intitulat „Să valorificăm piața muncii din Banat prin nevoi realiste”.

Iniţiativa e finanţată prin Programul INTERREG IPA de cooperare România – Serbia. Obiectivul general al proiectului vizează crearea unui echilibru al pieței forței de muncă din zona transfrontalieră România-Serbia, urmare a ratei ridicate a șomajului din statul vecin și a lipsei de angajați în partea de vest a ţări noastre. Proiectul are o durată de implementare de 12 luni, începând cu cea în care ne aflăm, iar bugetul este de 233.975 euro. Grupul-țintă al proiectului este format din: şomeri și persoane care se află în căutarea unui loc de muncă; reprezentanți ai autorităților locale, regionale și naționale; firme și alte organizaţii; asociaţii care sprijină dezvoltarea afacerilor; alte categorii, inclusiv rezidenți din regiunea transfrontalieră.

În cadrul proiectului se vor derula următoarele activități importante: elaborarea unui studiu privind forța de muncă din regiunea transfrontalieră România-Serbia, care va conține analiza situației actuale, obiective, măsuri și priorități, oferind un model viabil și sustenabil de îmbunătățire a situației prezente atât pentru partea română, cât și pentru cea sârbă; crearea unei comitet consultativ, care va sprijini punerea în aplicare a planului comun de acțiuni și organizarea conferințelor tematice; instruirea a 80 de persoane din grupul-țintă (cetăţeni care se află în căutarea unui loc de muncă, tineri, persoane care intenționează să își deschidă o afacere proprie) prin sesiuni de training gratuite; organizarea unui târg al locurilor de muncă în România și organizarea unei întâlniri business to business în domeniul forței de muncă, în Serbia; crearea unui portal cu informații specifice din domeniu, disponibil în trei limbi – română, sârbă şi engleză. Informații suplimentare pot fi obţinute telefonic, la nr. 0372.185.285, e-mail: [email protected], persoana de contact fiind Adrian Almăşan, coordonator de proiect.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *