Parcul Copiilor din Timișoara arată ca ”fata babei”

parcul copiilor 4

Dezolantă este intrarea în Parcul Copiilor din Timișoara. Primul contact cu acest loc de care ar trebui să se bucure cei mici lasă impresia accesului într-un  ghetou, nu într-un parc unde copiii ar trebui să se relaxeze. Este adevărat, nici interiorul nu arată ca pentru un oraș care se pregătește pentru a fi Capitală Culturală Europeană și multă lume s-a plans de mobilierul prea sumar și de posibilitățile reduse de joacă și relaxare ale copiilor,  însă intrarea este o catastrofă.

CITEȘTE ȘI: Pagina Castelului din Riegersburg, sub asaltul a sute de români indignați. ”Arthur, Romania” și recenzii de o stea pentru afacerea prințului care a împușcat ursul din Covasna

E ceva de neimaginat pentru o metropolă a Timișoara. Pentru că parcul poartă numele celebrului povestitor Ion Creangă, în momentul în care s-a amenajat poarta din față, adică atunci când era primar Gheorghe Ciuhandu, s-au ales motive din operele scriitorului: ”Fata babei și fata moșneagului”, ”Punguța cu doi bani”, ”Capra cu trei iezi” etc. Între timp, afișele s-au deteriortat atât de tare încât nu se mai vede mai deloc scrisul și cu greu ți-ai mai putea da seama că era vorba de povestiri de-ale lui Ion Creangă.

Doar într-o parte se mai vede că era vorba de ”fata babei”, despre care povestea ne spune că era slută, leneșă și țăfnoasă. Slut este și Parcul Copiilor, iar autoritățile care îl administrează sunt tot ca ”fata babei”: leneșe și țâfnoase!


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *