
Începând de luni, 9 noiembrie, parcarea supraterană de pe strada Braşovului a fost pusă la dispoziţia cetăţenilor, care o vor putea utiliza gratuit în primele 90 de zile de la deschidere.
Parcarea de pe strada Braşovului, situată între Spitalul Militar şi magazinul Crişul, este prevăzută cu 395 de locuri, dintre care 4 pentru persoanele cu dizabilităţi. Suprafaţa construită a viitoarei parcări este de 2.142 mp, în timp ce suprafaţa utilă ajunge la 7.740 mp.
Construcţia are şase niveluri supraterane: 1/2 demisol, parter, trei etaje şi o terasă. La etajul 2, este prevăzut un acces pietonal, printr-o pasarelă peste strada Braşovului, care a fost conectată cu magazinul Crişul. Costurile pasarelei au fost suportate de către firma care administrează centrul comercial.
Valoarea lucrărilor a fost de 16,079 milioane lei, fără TVA, finanţarea fiind asigurată din surse proprii de către Administraţia Domeniului Public SA Oradea, iar imobilul parcării a fost predat de către ADP Primăriei Oradea.
Unde sînt acum imbecilii care țipau pe aici în urmă cu două luni că Robu a făcut ceva ? Tot ce a făcut a fost să fure și să risipească banii orașului pe tot felul de tîmpeni, aducătoare de șpagă, probabil ! La ce buget are Timișoara față de Oradea, în 8 ani ar fi trebuit să avem 40 de parcări de astea prin tot orașul plus multe alte săli de sport și piscine. Dar avem trotuare șotron, semafoare din 20 în 20 de metri și palmieri în centru (apropos, unde or fi palmierii robulieni ?) de am ajuns de rîsul întregii țări. Zice o veche vorbă românească, omul sfințește locul și robu l-a spurcat.