
Un parapantist care a rămas suspendat între firele reţelei de electricitate din zona localităţii Brazi, în apropierea masivului Retezat, a fost salvat după o intervenţie dificilă a pompierilor militari şi a unui echipaj Salvamont.
“Parapantistul suspendat de firele de curent, la aproximativ 20 de metri înălţime, a ajuns în siguranţă la sol. Echipajul de pompieri a utilizat autoscara pentru a ajunge la bărbat”, anunță Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
Bărbatul a fost preluat în nacela autoscării după ce s-a decuplat din sistemul care îl ţinea legat de parapantă. El nu prezenta leziuni şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, au precizat salvatorii. D.C.
Foto ISU Hundoara