Panouri moderne, dar mincinoase!

panou RATT 1

Când ajungi în stație și autobuzul pleacă tocmai din fața ta, îți dai seama cât de ghinionist ești. Oftezi adânc, că n-ai ce face, dar arunci o privire plină de optimism către panoul electronic care afișează timpii de așteptare pentru următoarele mijloace de transport în comun.

E ora 18, iar următorul autobuz e anunțat peste două minute. E bine, îți spui în gând, până la urmă ghinionul nu este chiar atât de mare. Îți netezești hainele și te uiți, cu speranță, către direcția din care trebuie să sosească autovehiculul de tarnsport în comun. Nu vine…

Au trecut deja patru minute. Panoul afișează însă același timp de așteptare: tot două minute. Ei, asta-i bună! O fi prins în trafic autobuzul… N-ai de ales și aștepți.

Și timpul trece, greu de tot. Alte minute, același timp de așteptare. E clar, panoul e defect, iar tu nu mai poți de nervi. Gândul îți zboară în trecut.

În urmă cu câțiva ani, nu erau panourile astea. Stăteai năuc prin stații, căci nu știai cât trebuie să aștepți. Vremurile s-au schimbat, lumea a evoluat și, odată cu ea, ne-am modernizat și noi, timișorenii. Acum avem panouri electronice, dar am rămas cel puțin la fel de buimaci când ne uităm la ele…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *