Panouri cu mesajul “Atenţie! Risc de roaming involuntar” în localitățile de frontieră

Panouri cu mesajul “Atenţie! Risc de roaming involuntar” în localitățile de frontieră

Panouri cu mesajul “Atenţie! Risc de roaming involuntar” în localitățile de frontieră

Deputatul PNL de Timiș Cosmin Șandru este inițiatorul, alături de alți colegi deputați și senatori PNL, al proiectului de lege care prevede ca la intrările și ieșirile din localitățile în care a fost identificată posibilitatea conectării automată a telefoanelor sau tabletelor la rețelele din statele vecine, în zonele de graniță să fie montate panouri cu mesajul „ATENȚIE! RISC DE ROAMING INVOLUNTAR”.

„Dorim prin această inițiativă să protejăm cetățenii care tranzitează localitățile în care există riscul de a acumula costuri suplimentare accidentale, ca urmare a conectării la o rețea dintr-un stat vecin. Timișul este unul dintre județele în care astfel de incidente sunt extrem de frecvente, având graniță directă cu Serbia, stat care nu se află în Uniunea Europeană și prin urmare, în care nu funcționează principiul european „Roam like at home”, iar tarifele pentru servicii mobile de voce și internet sunt semnificativ mai mari”, a declarat Cosmin Șandru, deputat PNL de Timiș.

Primăriile din localitățile de graniță și administratorii drumurilor care le traversează vor avea obligația de a instala astfel de indicatoare. Conform datelor prezentate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) și citate de inițiatorii proiectului, sunt 1.092 de localități care prezintă risc de roaming involuntar și pe care le regăsim în limitele teritoriale a 19 județe.

Potrivit inițiatorilor, până în acest moment, în Serbia nu există cadre de reglementare cu privire la sistemul de tarifare pentru servicii de roaming. Granița cu această țară are o lungime de 546,4 km pe raza județelor Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, iar numărul cetățenilor care locuiesc în localitățile aflate sub incidența riscului de roaming involuntar din zona frontierei româno-sârbe este estimat ca fiind de aproximativ 317.000.

Proiectul de lege prevede ca ANCOM să publice cel puțin o dată la trei ani lista unităților administrativ-teritoriale în care există riscul pentru utilizatorii finali de a intra în roaming involuntar din țările vecine. La intrările în localitățile care se regăsesc în lista publicată de ANCOM, se vor amplasa indicatoare cu rolul de a atenționa utilizatorii că urmează să tranziteze o localitate în care există risc de roaming involuntar din țările vecine. Noile indicatoare vor fi similare cu cele ale indicatoarelor de localizare pentru intrarea sau ieșirea din localitate.

Culoarea indicatorului va fi albă, iar textul indicat, scris cu majuscule, va avea culoare neagră.

CITEŞTE ŞI: Dorel Săndesc, desemnat Medicul Anului 2022!

„Sunt convins că proiectul va fi susținut cu o majoritate largă în Parlament. Este încă o dovadă că prin acțiuni simple putem răspunde rapid și eficient unei probleme cu care se confruntă sute de mii de cetățeni”, ne-a mai spus deputatul PNL Cosmin Șandru.

Sursa foto: ANCOM


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *