Panică în trafic, călători speriați. Un troleibuz a luat foc în Ghiroda

IMG 20221007 175443

Vineri, în jurul orei 17:15, pompierii au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu la compartimentul motor al unui troleibuz din cadrul serviciului de transport public, pe strada Plopilor din Ghiroda.

La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 cu:
– o autospecială de primă intervenție și comandă;
– 2 autospeciale de stingere;
– un efectiv de 11 pompieri.

„La sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta la compartimentul motor și în partea din spate a autovehiculului.
Pompierii au intervenit rapid, astfel incendiul nu s-a extins, acesta fiind lichidat la ora 17:26.

În mijlocul de transport se aflau 6 călători și șoferul. Aceștia s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție.
Din fericire, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale”, a transmis ISU Timiș.

Foto: ISU Timiș


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *