Abonează-te la Renaşterea bănăţeană!Ziar PDFZiar tipărit

Ouăle lui Nicolae Robu, mai tari ca ale lui Adrian Năstase

S-a creat o adevărată isterie, chiar şi la nivel naţional, din cauza amendării revoluţionarului Corneliu Vaida de către Poliţia Locală Timişoara. Gestionând deficitar situaţia şi comunicând ambiguu, poliţiştii l-au transformat pe revoluţionarul amintit într-un erou naţional, a cărui notorietate creşte mai tare decât parcările neregulamentare din oraş.

Analizând, însă, mai atent lucrurile, observăm că avem de-a face cu un caz-şcoală de manipulare, în care imaginea negativă a unei instituţii este folosită pentru promovarea unei anumite persoane, mizându-se masiv pe confuzia creată în mod voit.

Pe scurt, ce a făcut Corneliu Vaida (foto)? Legat de subiectul în cauză, revoluţionarul s-a arătat foarte nemulţumit de activitatea poliţiei locale, fiind foarte activ în acest sens pe reţelele de socializare. A adunat imagini, a preluat ştiri din presă, a făcut tot felul de colaje referitoare la inactivitatea şi dezinteresul poliţiei locale, cărora le-a adăugat o notă personală.

Până aici, demersul său este absolut normal, ba chiar de apreciat pentru spiritul civic dovedit. Poliţia Locală Timişoara nu prea are o imagine favorabilă în rândul cetăţenilor, gradul de neîncredere în acesta fiind foarte ridicat, aşa că despre iniţiativa lui Vaida nu pot fi rostite decât cuvinte de laudă.

Numai că revoluţionarul nu s-a oprit aici. A mers mult mai departe, intrând într-o zonă care nu mai are legătură cu civismul, ci ţine mai degrabă de lipsa bunului-simţ şi a normelor elementare de comunicare cuviincioasă.

Concret, Corneliu Vaida şi-a dezlănţuit de Facebook furia împotriva poliţiştilor locali prin expresii din sfera calomniei şi a insultei, departe de decenţa aşteptată de la un cetăţean de onoare al Timişoarei, aşa cum este acesta. Iată doar câteva expresii folosite la adresa poliţiştilor locali: „adunătură de nesimţiţi”; boacteri retardaţi”; „godaci inutili”, în timp ce şeful lor, Dorel Cojan, este definit ca un „miliţian căruia urechile îi folosesc doar ca să nu îi cadă cascheta pe cap”.

Încununarea postărilor lui Vaida îl are în centru tot pe „miliţianul Cojan”, despre care revoluţionarul spune că are ca temă „să-i vopsească ouăle şi să-i belească mielul primarului Nicolae Robu”.

Având în vedere cota de interes tot mai crescută a subiectului în discuţie, e limpede că vor creşte în tărie şi ouăle lui Nicolae Robu, deşi acestea au intrat doar colateral în scandalul momentului de la Timişoara.

Adevăratul erou a devenit Corneliu Vaida, care a speculat foarte bine imaginea negativă a poliţiei locale, precum şi comunicarea defectuasă a instituţiei. Acesta din urmă nu a fost suficient de fermă şi clară în mesaj, pentru a transmite că Vaida a fost amendat pentru jigniri, lăsând să se înţeleagă că sancţiunile sunt aplicate pentru postările cu parcările neregulamentare.

Cum era şi normal, acest lucru a creat o emoţie colectivă, care l-a transformat pe Vaida în erou, plecându-se de la o mare confuzie. Consecinţele pot fi extrem de nocive, pentru că revoluţionarul poate deveni un model pentru toţi cei certaţi cu legea, care îşi vor putea justifica, de-acum încolo, faptele antisociale prin raportare la comportamentul lui Corneliu Vaida.

Nu va fi de mirare să auzim argumentări de genul „Ce poate să-mi facă poliţia locală, atât timp cât cel care o înjură ajunge erou?”, sau „Să vină poliţiştii să-mi vopsească ouăle şi să-mi belească mielul. Sau ce, doar ale lui Vaida sunt tari?”.

Foto: pressalert.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Ouăle lui Nicolae Robu, mai tari ca ale lui Adrian Năstase

  1. Toata stima pt acest articol, si sunt de acord ca dl Vaida a intrecut masura, dar ramane faptul ca Politia Locala isi parcheaza masinile ilegal. Luand nota de acest fapt s-au luat ceva masuri? Parca tind sa cred ca, in spiritul corectitudinii aratat de Politia Locala, la aceeasi masa cu dl Vaida cand i s-a dat amenda trebuiau sa fie si agentii care au parcat neregulamentar si sa-si primeasca si ei amenda. Ca doar nu sunt deasupra legii… sau? Sau poate erau la dl Robu sa vopseasca oua si etc …..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare