Martin Slabbert, cofondator şi CEO al Prime Kapital, companie de dezvoltare imobiliară şi investiţii, spune că după Cluj, cel mai mare potenţial de creştere în perioada următoare o are Iaşiul, IT-ul fiind un puternic motor. Dezvoltatorul are în plan să demareze la Iaşi un proiect imobiliar pe un teren de 11 hectare, care să includă atât un parc de birouri, cât şi locuinţe.
CITEŞTE ŞI: Lovitură pentru toți pensionarii. Decizia luată de Parlament va crea multe nemulţumiri în rândul persoanelor vârstnice
„Putem spune că Iaşiul este noul Cluj din punctul de vedere al potenţialului. Acolo vom lansa cel mai mare proiect mixt din România. Va avea atât o componentă rezidenţială, cât şi una de birouri. Vom face acolo un proiect de 100.000 mp suprafaţă închiriabilă de birouri, dar în faze.
Acesta va fi cel de-al treilea mare proiect rezidenţial dezvoltat de Prime Kapital după Avalon Estates, proiect a cărui construcţie urmează să demareze în vara anului următor în zona Pipera din Capitală, urmat de proiectul de pe platforma Marmura din zona Bucureştii Noi.
Iaşiul a ajuns în ultimii ani unul dintre oraşele mari ale ţării alături de Bucureşti, Cluj şi Timişoara, cu 20.000 de angajaţi în industria de IT, la care se adaugă peste 2.500 de absolvenţi în fiecare an.
Dan Zaharia, consultant de imobiliare şi proiecte de investiţii pentru Iaşi, spunea în cadrul unei emisiuni ZF Live că cel puţin doi ambasadori vizitează Iaşiul în fiecare lună, însoţiţi de investitori, pentru a prezenta oportunităţile de investiţii.
Iaşiul poate fi numit „ultima redută a IT-ului şi outsourcing-ului. El spunea că până acum toată lumea s-a îndreptat spre Timişoara şi Cluj, iar acum nu mai au unde să se ducă în România, decât dacă se duc în oraşele terţiare care vin pentru investitori cu avantajul salariilor mai mici, conform zf.ro.