În România, rutele aeriene interne reprezintă doar cursele între Bucureşti şi alte oraşe din ţară precum Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Suceava, Oradea şi Baia Mare, dar nu şi curse între oraşele din provincie. Niciun operator aerian nu a intrat pe acest segment, nici măcar Tarom, potrivit zf.ro, citat de Mediafax.
Singurul aeroport conectat la restul ţării este Otopeniul, în timp ce locuitorii din Iaşi, care vor să ajungă cu avionul la Cluj-Napoca sau Timişoara, sunt nevoiţi să facă escală la Bucureşti sau să zboare pe un alt aeroport din Europa şi apoi către oraşul de destinaţie.
În ceea ce priveşte infrastructura aeroportuară, România stă bine la acest capitol, având 17 aeroporturi în ţară. Problema este însă la cursele care leagă aceste aeroporturi.
Spre comparaţie, Polonia, cu o suprafaţă mai mare cu 26% faţă de cea a României, are 15 aeroporturi funcţionale, iar pe lângă zborurile interne cu plecare din Varşovia, Polonia este bine conectată în ceea ce priveşte cursele interne. Cracovia, Katowice, Gdansk, Wroclow, Poznan sunt câteva dintre oraşele care sunt conectate între ele cu curse directe. Toate rutele interne din Polonia sunt operate de compania naţională LOT Polish Airlines.
Companiile aeriene lansează rute noi internaţionale, iar anunţurile vizează cum operatorii conectează oraşele din România cu diferite destinaţii din Europa, fără însă să existe interes pentru rutele interne şi, în special, rutele între oraşele din provincie.
În alţi ani au existat rute din vestul sau nord-vestul ţării către Constanţa, fiind rute sezoniere menite să ducă turiştii pe litoralul românesc.
Dincolo de necesitatea unor astfel de zboruri pentru a facilita circulaţia între oraşe. Astfel de rute ar putea contribui la dezvoltarea unor zone turistice.
Spre exemplu, distanţa rutieră între Oradea şi Constanţa este de 839 de kilometri, care ar putea fi parcurşi în circa 10 ore de condus continuu şi dacă nu există restricţii de circulaţie pe drum. Un zbor între cele două oraşe ar facilita turismul de pe litoral. Pentru un orădean este mult mai facil să meargă la mare în Croaţia, până unde face un timp mai scurt pentru a merge la mare, decât să vină pe litoralul românesc.
Anul trecut, aeroporturile locale au fost tranzitate de circa 25 de milioane de pasageri, în creştere cu 17% faţă de anul anterior, arată datele de la Asociaţia Aeroporturilor din Romania (AAR). Din totalul pasagerilor, doar 1,8 milioane de persoane au călătorit pe rutele interne. Faţă de anul anterior, numărul acestora s-a redus cu 8%. În aceeaşi perioadă, rutele externe au avut un trafic în creştere cu 19%.
CITEŞTE ŞI: Pedepse majorate pentru „ucigașii de pe șosele”. Cei care conduc fără permis şi comit accidente riscă ani grei de pușcărie
Scăderea pe rutele interne a fost şi ca urmare a faptului că AirConnect, care a operat doar pentru câteva luni, a renunţat la cursele sale, acestea fiind în mare parte interne.
Pe lângă lipsa interesului operatorului aerian de a introduce curse interne, aeroporturile locale împreună cu autorităţile din turism şi transporturi nu au planuri concrete pentru atragerea operatorilor aerieni.
(sursa: Mediafax)