„Ora lui Robert” – Un proiect social destinat copiilor din medii defavorizate, iniţiat de Robert Năstăsie, handbalist la SCM Politehnica Timișoara (foto)

„Ora lui Robert” - Un proiect social destinat copiilor din medii defavorizate, iniţiat de Robert Năstăsie, handbalist la SCM Politehnica Timișoara (foto)

Un proiect social destinat copiilor din medii defavorizate a debutat sâmbătă, la Timișoara. Inițiatorul acțiunii este handbalistul SCM Politehnica Timișoara, Robert Năstăsie, prin intermediul programul său intitulat „Ora lui Robert” și sprijinit de Profi.

Peste 50 de copii din medii defavorizate au participat la primul eveniment al acestui proiect social, eveniment desfășurat la „Faber Community” din Timișoara. Timp de o oră si jumătate, copii din medii defavorizate s-au bucurat de muzică, au făcut sport, s-au distrat participând la jocuri de atenţie şi de coordonare şi au stat de vorbă cu sportivi de performanță, handbaliști ai SCM Politehnica Timişoara.

Copiii au purtat tricouri oferite de Profi, iar la final au fost premiaţi pentru efortul depus.

„Se știe că sportul, prin natura sa competitivă şi prin faptul că se lucrează în echipă, poate aduce schimbări în felul în care cei vizaţi se privesc pe sine în relaţie cu cei din jur, iar experiența noastră acumulată cu astfel de tineri ne ajută să derulăm activitățile din cadrul proiectului, axat pe nevoia de mișcare. De altfel, ne-am şi propus prin acest program să contribuim la dezvoltarea interesului copiilor pentru mișcarea fizică și conștientizarea beneficiilor acesteia. Doar în acest mod putem să punem umărul la transformarea lumii din jurul nostru, prin bunăvoință, altruism, educație și inspirație”, a spus Robert Năstăsie.

Jucătorul în vârstă de 27 de ani a fost însoțit în acest demers de câțiva colegi: Marius Sadoveac, Sabin Ignat, Albert Cristescu, Denis Neamțu, Aron Dedu, de antrenorii Horvath Atilla și Emil Stolojan, dar şi de juniori 4 ai SCM Politehnica.

CITEŞTE ŞI: O nouă victorie pentru CSM Lugoj: 3-0 cu Rapid Bucureşti!

„Ora lui Robert” este un program gândit de sportivul Robert Năstăsie, adresat copiilor, care prin joc pot învăţa ce înseamnă efortul și perseverența, pot să se autodepășească, să se dezvolte și să se integreze mai ușor. Acest gen de evenimente îi ajută, de asemenea, pe cei mici în dezvoltarea calităților motrice, în perfecționarea comunicării si a lucrului în echipă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *