Ora exactă în motociclism se dă la Giroc

Pe circuitul Motor Park de la Adâncata s-a înregistrat duminică o nouă victorie marca Ionel Pascotă, succes cu care pilotul din Giroc și-a acontat un nou titlu de campion național, al 24-lea la număr.

Cu toate că până la finele competiției a mai rămas de disputat o etapă, Pascotă conduce confortabil în ierarhia generaală a clasei 600 cmc Supersport, cele 108 puncte acumulate reprezentând o zestre suficientă pentru acest nou trofeu.

Este, totodată, al 36-lea titlu obținut de sportivul care numără doar cu un an mai mult decât numărul trofeelor obținute de-a lungul unei cariere de excepție.

„A fost o cursă grea pentru că am avut mult ghinion. În calificări și antrenamente am distrus trei motoare și am improvizat în cursă. Mă bucur că s-a încheiat cu bine și am obținut o nouă victorie. Așteptăm acum și cursa finală din Campionatul Est-European unde sunt de asemenea foarte aproape de câștigarea titlului”, a spus supercampionul din Giroc.

Tot la Adâncata, dar la clasa mare Superbike, timișoreanul Cătălin Cazacu s-a clasat al doilea, fiind precedat de Robert Mureșan.

Înaintea etapei finale a campionatului, pilotul de la Taifun Racing Team conduce în ierarhia generală, însă doar trei puncte îl mai despart acum de ocupantul locului secund.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns