Opt tineri din Nepal, depistaţi de poliţiştii de frontieră de la Jimbolia

politia de frontiera 2

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia au depistat opt cetăţeni din Nepal, posesori ai unor permise de şedere temporară în România, care intenționau să treacă ilegal frontiera în Serbia.

În data de 19.12.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, judeţul Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere în zona de competenţă. Astfel, în gara localităţii de frontieră Jimbolia, au fost depistaţi opt cetăţeni străini.

Având suspiciuni cu privire la scopul prezenţei acestora în zona de frontieră, poliţiştii de frontieră au procedat la conducerea persoanelor la sediul poliţiei de frontieră, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetățeni din Nepal, cu vârste cuprinse între 22 şi 35 de ani, posesori ai unor permise de şedere temporară în România. Aceştia au declarat că au circulat cu trenul de la Timişoara la Jimbolia şi intenţionau să treacă ilegal frontiera în Serbia, cu scopul de a ajunge în Portugalia.

CITEŞTE ŞI: Un român din Austria și-a înjunghiat mortal soția

„În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar persoanele vor fi preluate de Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, a informat ITPF Timişoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *