
Operațiunea „JUPITER 5”, ziua 2: Peste 200 de percheziții
Operațiunea „JUPITER 5”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, continuă și marți. Peste 200 de percheziții domiciliare și 77 de mandate de aducere sunt puse în executare la nivel național.
Marți, în cadrul celei de-a doua zile a operațiunii „JUPITER 5”, sunt desfășurate 51 de acțiuni operative la nivel național, fiind puse în aplicare 207 mandate de percheziție domiciliară și 77 de mandate de aducere în dosare penale aflate în instrumentarea unităților de parchet din țară.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt investigate mai multe infracțiuni, iar valoarea prejudiciului se ridică la peste 23,5 milioane de lei.
„Sunt investigate infracțiuni economico-financiare, fapte de corupție, infracțiuni silvice, infracțiuni privind regimul armelor și munițiilor, înșelăciune, spălarea banilor, camătă, fals în declarații, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, delapidare, contrabandă, abuz în serviciu, punere în circulație de produse contrafăcute și obținere ilegală de fonduri, fals material în înscrisuri oficiale, bancrută simplă și bancrută frauduloasă, șantaj, infracțiuni la regimul jocurilor de noroc, tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, braconaj, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și infracțiuni prevăzute de legislația fiscală”, se arată în comunicat.
CITEȘTE ȘI: Defecțiune la Colterm, se oprește apa caldă pe mai multe străzi din Timișoara
În acest sens, anchetatorii urmăresc ridicarea de documente, sisteme informatice și medii de stocare a datelor care pot constitui probe în cauzele investigate. De asemenea, sunt vizate bunuri susceptibile de a proveni din activități infracționale sau deținute fără drept.
În paralel, procurorii au în vedere dispunerea unor măsuri preventive și instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile, conturilor bancare și altor valori patrimoniale, pentru recuperarea prejudiciilor.
„Operaţiunea „JUPITER” are drept scop combaterea criminalităţii la nivel naţional prin acţiuni coordonate între Ministerul Public şi Poliţia Română, constând în identificarea şi destructurarea grupărilor infracţionale, tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate, recuperarea prejudiciilor şi a produsului infracţional”, mai precizează comunicatul, potrivit Mediafax.


