O zonă mirifică și cu mult ozon… Vezi unde se află în Timiș

mirific

În comuna Bogda, a treia cea mai puțin populată din județul Timiș după Bara și Secaș, locuiesc permanent sau temporar circa 500 de persoane, dacă îi încludem și pe cei vreo sută de timișoreni care și-au cumpărat case aici.

În cele șase sate (localitatea de reședință, Charlotenburg, Altringen, Buzad, Comeat și Sintar), în afară de aerul curat, locuitorii au drumuri asfaltate (chiar dacă nu și toate străzile), rețele de alimentare cu apă și beneficiază de servicii de salubritate.

Un proprietar de casă nouă din Buzad, scoasă la vânzare, descria amplasamentul acesteia ca „o zonă mirifică și cu mult ozon, fiind înconjurată localitatea de pădure”.

În acest peisaj însă dezvoltarea nu avansează precum s-ar fi așteptat mulți.

Ritmul în care se solicită aprobare pentru construcții noi este de doar trei-patru autorizații de construire pe an.

abonamente

Cu toate acestea, numărul locuințelor și caselor de vacanță de dată recentă poate impresiona.

În 2008 se înregistra tristul record că numărul caselor din această comună depășea numărul locuitorilor, ceea ce se traduce prin faptul că în domeniul achizițiilor imobiliare există posibilități.

În deceniul care a trecut, populația a crescut, dar puțin, la fel și numărul locuințelor.

Continuă însă să fie destule case nelocuite a căror situație juridică este neclară, unele fiind în fază avansată de degradare.

De aceea, edilii se confruntă cu o problemă, ducând o luptă inegală cu ambrozia, care proliferează acolo unde locul este părăsit.

Viceprimarul Iasmin Iovănuț a declarat că interesul imobiliar în comună se menține, dar că sunt căutate mai ales terenurile pe care se pot ridica case noi, astfel că, în prezent, prețul unui lot poate ajunge și la 18.000-20.000 de euro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *