O șoferiţă româncă beată a făcut prăpăd pe o stradă din Austria (Video)

accident austria 3

O șoferiță româncă beată a făcut prăpăd pe o stradă din Austria, unde, practic, a schimbat peisajul pe o distanță de zeci de metri. Tânăra a spulberat mai multe panouri publicitare și a ajuns pe proprietatea unei firme. Surprinzător, a scăpat teafără, nu însă și pasagerul.

Accidentul s-a produs pe o stradă din orașul Wels din Austria. În jurul orei 06.30, românca gonea la volanul unui SUV, cu un pasager în dreapta.

Potrivit heute.at, în timp ce se îndrepta către centrul orașului, mașina, un Volkswagen Amarok, a ieșit de pe drum. Automobilul a dărâmat mai multe panouri publicitare, a rupt gardul din plasă al unei firme și s-a izbit de plăcile depozitate în curtea societății.

Românca a scăpat teafără din impact, însă pasagerul din dreapta, un bărbat de 41 de ani care era și proprietarul mașinii, a fost rănit, transmite meinbezirk.at. El a fost dus la spital cu un elicopter medical.

Când au testat-o pe româncă, polițiștii austrieci au descoperit că tânăra era beată. Alcoolemia era de 2,14 grame la mie. Șoferița a fost lăsată fără permis, conform observator.tv.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *