O societate din Timişoara a primit o amendă de 50.000 de lei pentru discriminarea propriilor angajați

Se asfaltează o stradă importantă din Timişoara. Modificări în circulaţia mijloacelor de transport

De parcă situația sa financiară nu ar fi fost oricum destul de gri, Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) s-a trezit arsă la buzunar, în urmă cu câteva luni, și de către… Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD)!

Ce s-a întâmplat: membrii Sindicatului Independent Armonia din cadrul STPT au semnat o petiție pe care au adresat-o, în 8 noiembrie 2018, CNCD, petiție în care au prezentat dovezi ale discriminării la care sunt supuși de către conducerea societății de transport. Reprezentanții Consiliului au convocat ambele părți – sindicatul Armonia și conducerea STPT – la o audiere, în data de 11 decembrie 2018, la care au fost prezenți doar sindicaliștii. Conducerea STPT nu doar că nu și-a trimis nici un reprezentant, dar a refuzat să trimită măcar un punct de vedere membrilor CNCD.

Prin hotărârea din 15.05.2019, Colegiul Director al CNCD a decis în unanimitate că reprezintă discriminare următoarele aspecte: aplicarea unor creșteri salariale diferențiate pentru sindicatul petent și alți angajați (membrii Sindicatului Independent Armonia au primit o majorare salarială de doar 60 de lei, comparativ cu ceilalți angajați, care au primit o majorare de 200 de lei); crearea unor condiții de muncă ce exclude posibilitatea obținerii unor sporuri comparativ cu alți angajați (membrilor Sindicatului Independent Armonia nu li s-a permis să lucreze de sărbători și la sfârșit de săptămână, nu au putut face ore suplimentare, au fost planificați pe traseele cele mai dificile, fără să primească spor de aglomerație sau condiții grele); interdicția ca Sindicatul Independent Armonia să pună afișe și să organizeze ședințe, în condițiile în care sindicatul reprezentativ poate; prevederile contractului colectiv de muncă, prin care se acordă drepturi suplimentare membrilor sindicatului reprezentativ față de angajații care nu au această calitate (de exemplu, dacă salariatul este membru al sindicatului reprezentativ beneficiază de două salarii brute pe regie în cazul decesului unei rude de gradul I, iar dacă nu este membru doar de un salariu; un alt exemplu: dacă salariatul este membru al sindicatului reprezentativ și devine tată, primește cinci salarii medii brute, iar dacă nu este membru, doar unul); reținerea cotizației din salariu doar pentru sindicatul reprezentativ, deși sindicatul petent (Armonia) a solicitat un tratament similar.

armonia 6

După ce au pichetat Primăria Timișoara, membrii sindicatului Armonia au ajuns să-și caute dreptatea și în Capitală

 

Sancțiunea dictată de CNCD a fost amendă contravențională de 50.000 de lei față de RATT (actuala STPT), care urma să fie achitată la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. Hotărarea CNCD putea fi atacată de STPT la instanța de contencios administrativ, ceea ce s-a și întâmplat: societatea de transport a deschis proces în data de 11 iulie 2019, solicitând instanței de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Timiș anularea hotărârii CNCD. Prima înfățișare în acest proces va avea loc în 8 octombrie 2019.

bitea 2Înainte de publicarea articolului, l-am contactat pe directorul general al STPT, Nicolae Bitea, pentru a obține un punct de vedere din partea dumnealui pe marginea acestui subiect. Domnul Bitea ne-a răspuns și vă prezentăm dialogul pe care l-am purtat:

“- De ce nu a trimis conducerea STPT reprezentant la audierea la care a fost convocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în 11 decembrie 2018? Mă gândesc că era mai simplu pentru conducerea STPT să prezinte argumentele sale la acea audiere, decât să ajungă acum în situația de a deschide proces și a cheltui alți bani din bugetul public.

– Eu am fost numit în august 2018 director… Eram proaspăt în funcție și poate a fost o scăpare, nu pot să-mi dau seama.

– Petiția a fost trimisă de sindicatul Armonia în noiembrie 2018, la patru luni de la numirea dumneavoastră în funcție, iar audierea a avut loc în decembrie, la cinci luni de când erați director.

– Având în vedere complexitatea problemelor de atunci, faptul că nu erau plătite salariile angajaților, problemele multiple care au fost, să nu fi fost o scăpare… Posibil să fi fost o omisiune, eu nu contest treaba asta, o să văd ce s-a întâmplat, de ce nu s-a trimis un reprezentant la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Acum avem judecata pe rol, văd că în data de 8 octombrie, la ora 9, suntem citați la Tribunalul Timiș.

– Dacă ați chemat în judecată CNCD, mă gândesc că veți argumente prin care să demonstrați că acei angajați nu sunt discriminați de conducerea STPT…

– Evident că o să aducem argumente. Vom vedea dacă instanța de judecată ne va da dreptate nouă sau celor de la CNCD”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

9 thoughts on “O societate din Timişoara a primit o amendă de 50.000 de lei pentru discriminarea propriilor angajați

  1. Dl ,BITEA CÂND A AJUNS DIRECTOR , A PROMIS CĂ VA ADUCE LA EGALITETE SALARIILE , DAR A UITAT DE PROMISIUNE . FACE EXACT ACELASI LUCRU , BA MAI MULT , NOII ANGAJAȚI AU SALARII MAI MARI DECAT CEI VECHI CARE TIN SOCIETATEA IN SPATE DE 30 DE ANI .

  2. Schimbarea sefilor,bucuria prostilor!A plecat Goia si a venit Bitea…aceeasi marie da cu alta palarieNoul director a pastrat aceesi oameni in functii cheie cu care a lucrat si vechiul director.Politica pumnului in gura functioneaza la fel de bine si acum pentru ca altfel ar iesi la iveala toata mizeria din inatitutii si firme unde se cheltuie bani publici.La STPT incompetenta e ridicata la rang de cinste iar nepotismul si pupincurismul se practica pe scara larga.Este mai uaor sa divortezi decat sa te retragi din sndicatul reprezentativ.Trist dar adevarat!Oare ce fel de politica liberala fac oamenii astia ?

  3. Profesionalismul nu are nici o valoare in societate , conteaza pilele , slugărnicia , culoarea politica sau sindicala in cazul nostru . Nimic nu s-a schimbat din metodele folosite de fostul dr . Goia . Aceleași metode abuzive .

  4. Profesionalismul nu ar e nici o valoare in societate , la loc de cinste este slugărnicia , umilința , para între colegi , calități apreciate și răsplătite . Nimic nu s-a schimbat din metodele d-lui Goia , promisiuni au fost dar gura nu doare pe nimeni . Au fost doar palavre politice , am rămas la fel cum eram .

  5. Diferențe de salariu uriașe pentru aceeași munca , ba dimpotrivă , cei cu salarii mai mici duc greul societății , lucrează cu cele mai mari “jafuri “ ,cei cusalarii mari sunt protejații , care sunt mereu la caldurica . Rusine , rusine , rusine .

  6. Nu de mult unui angajat al societății i s-a desfăcut contractul de muncă pentru o postare de prost gust pe facebook . Deci metodele aplicate in societate sunt liberale , după cum se vede: discriminare salarială , discriminare prin contractul de muncă , politici de intimidare . Nu se repectă libertatea de opinie .

  7. Un sindicat de 2 lei platit din banii Stpt sponsorizat la fel de fel de chiolhanuri si deplasări la munte si la mare in fiecare an …i trebati de curiozitate ce salariu are liderul de sindicat si cand a fost vazut in salopeta ultima data,cate neamuri de gradu1 are angajate si atunci va puteti face o imagine a coruptiei si putreziciunî ce domină societatea de transport,Rusine!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *