O sală de sport cum nu are nici Timișoara va fi construită într-o comună periurbană

O sală de sport cum nu are nici Timișoara va fi construită într-o comună periurbană

Infrastructura sportivă din Timișoara ar putea păli în fața unei investiții impresionante dintr-o comună a județului Timiș. O sală de sport multifuncțională, dotată după toate standardele moderne, va fi fializată până la sfârșitul acestui an în comuna Sânandrei.

Obiectivul este situat în spatele școlii și va fi binevenit atât pentru copiii din localitate, cât și pentru cluburile sportive care activează pe raza comunei. Capacitatea sălii de sport este de 515 locuri.

CITEŞTE ŞI: Un șofer aproape în comă alcoolică – 3,34 la mie, gonea nebunește pe Autostrada A1. Mesajul Poliției Române

”Sunt foarte mulțumit de modul în care decurg lucrările și am toată încrederea că până la sfâșitul acestui an totul va fi gata, astfel încât să putem da în folosință o investiție foarte așteptată de comunitate”, a declarat Claudiu Coman, primarul din Sânandrei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *