O pensionară din vestul țării a fost înșelată cu 13.000 de lei prin metoda „Accidentul”

metoda accidentul

O pensionară a fost sunată la patru dimineaţa de un necunoscut, care s-a recomandat a fi chiar fiul său şi i-a spus că a fost implicat într-un accident rutier soldat cu două victime.

Conform zhd.ro, bărbatul i-a declarat apoi că are nevoie urgentă de bani pentru a salva vieţile celor două victime şi că va trimite şoferul avocatului său, pentru a ridica banii.

Pensionara din Hunedoara a dat curs solicitării şi a înmânat 13.000 de lei unui bărbat necunoscut, care s-a prezentat la uşa apartamentului ei şi s-a recomandat ca fiind „şoferul avocatului” fiului său.

Mai târziu, femeia a luat legătura cu fiul său, care i-a spus că a fost înşelată.

„Poliţia din Hunedoara a mai fost sesizată de trei hunedoreni cu privire la faptul că, prin acelaşi mod de operare, s-a încercat inducerea acestora în eroare, în vederea obţinerii unor sume de bani necesare unor intervenţii medicale urgente. În aceste cazuri, persoanele apelate au fost vigilente şi nu au dat curs solicitărilor, motiv pentru care comiterea infracţiunii de înşelăciune a rămas în faza de tentativă”, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “O pensionară din vestul țării a fost înșelată cu 13.000 de lei prin metoda „Accidentul”

  1. din pacate „taxa pe prostie” functioneaza din plin in RO; pai cum femeia nu a recunoscut vocea propriului copil???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *