O minunăţie de loc de picnic, la doi pași de Timișoara. În iaz se poate pescui

picnic Sanmihaiu Roman

Până nu demult era un loc de-a dreptul infect, sufocat de sute de tone de gunoaie, iar la ora actuală se prezintă ca unul dintre cele mai civilizate locuri de ieşit la iarbă verde.

Vorbim despre un teren situat între Sânmihaiu Român şi Utvin, unde edilii au amenajat un loc de picnic după toate regulile artei, cu grătare şi umbrar cu mese, plus toaletele de rigoare. De asemenea, în iazul de la faţa locului se poate pescui.

„Am cărat de acolo în jur de 70 de camioane cu gunoaie de toate felurile. Erau şi paturi şi biciclete printre o sumedenie de alte resturi care s-au adunat de foarte mulţi ani. Abia terminasem de igienizat şi unii au început din nou să depoziteze deşeuri.

Am fost nevoiţi să îngrădim locul. Lucrările s-au finalizat anul trecut, în toamnă, iar din acest an locul de picnic va putea fi folosit gratuit de către oricine doreşte. Se poate şi pescui şi vom mai popula iazul cu peşte. Sunt şi multe păsări sălbatice acolo, este foarte plăcut”, ne spune Viorel Mărcuţi, primarul comunei Sânmihaiu Român. În balta de la faţa locului se colectează apa pluvială din canalele de scurgere din zonă.

Locul de picnic va putea fi folosit doar în weekend, mai exact de vineri de la prânz până duminică seara, după cum a decis consiliul local, instituţie care a adoptat, de asemenea, şi amenzi drastice pentru a-i ţine departe pe cei care s-ar mai putea gândi să arunce acolo gunoaie: între 500 şi 1.000 de lei pentru persoanele fizice, în timp ce persoanele juridice contraveniente vor plăti între 1.000 şi 2.000 de lei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “O minunăţie de loc de picnic, la doi pași de Timișoara. În iaz se poate pescui

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *