O firmă din București și una din Caransebeș, amendate cu 80.000 lei pentru mizeria făcută în Timişoara

O firmă din București și una din Caransebeș, amendate cu 80.000 lei pentru mizeria făcută în Timişoara

O firmă din București și una din Caransebeș, amendate cu 80.000 lei pentru mizeria făcută în Timişoara

Potrivit Poliţiei Locale Timişoara (PLT), lucrătorii din cadrul Serviciului Protecția Mediului monitorizează și iau măsuri, în permanență, în cazul persoanelor fizice și juridice care depozitează deșeuri pe domeniul public, dar și privat, formând rampe clandestine de deșeuri, adevărate surse de poluare.

Un astfel de caz este cel al unei societăți din București, care deține terenul de pe Bdul Eroilor de la Tisa (fosta platforma Guban) și care nu a luat măsuri de salubrizare, pe teren și în clădirile dezafectate fiind acumulată o cantitate mare de deșeuri. Astfel, societatea a fost sancționată cu 40.000 de lei conform OUG 195/2005 privind protecția mediului.

Cu aceeași sumă a fost sancționată și o societate din Caransebeș, care deține un teren de peste 48.000 mp pe Calea Urseni și pe care s-a constatat acumularea unei cantități mari de deșeuri provenite din construcții, amenajări interioare și alte deșeuri amestecate, fapt care reprezintă un real risc pentru sănătatea locuitorilor din zonă. În ambele situații s-a stabilit și termenul de 10 zile pentru salubrizarea și predarea deșeurilor către un agent economic autorizat.

CITEŞTE ŞI: Minori abuzaţi de un cetăţean german de 76 de ani, la Lipova

„De la începutul acestui an, polițiștii locali au aplicat un număr de 227 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 460.000 lei celor care nu au respectat legislația referitoare la abandonarea de deșeuri și protecția mediului. Acțiunile de verificare a acestor aspecte vor continua și în perioada următoare”, a transmis PLT.

Foto: Poliţia Locală Timişoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *