O firmă din București a câștigat licitația pentru terminalul de plecări curse externe al Aeroportului Timișoara „Traian Vuia„

O firmă din București a câștigat licitația pentru terminalul de plecări curse externe al Aeroportului Timișoara ``Traian Vuia``

S.N. Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia S.A. a anunțat astăzi, 25 martie 2022, câștigătorul licitației pentru proiectul „Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice (fazele D.A.C., P.T., D.E.) și realizarea pe baza acesteia a lucrărilor de executare pentru edificarea unei construcții cu destinația «Terminal plecări curse externe», cu asigurarea inclusiv a serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului”, denumire sub care a fost publicat pe SICAP în urmă cu șapte luni.

Din cele șase asocieri constituite pentru ofertare inițială ai cărui lideri au fost Strabag, Concelex, Bog’Art, Kesz Construcții România, Elidiclau Prest și Construcții Erbașu, pentru etapa finală a licitației au fost selectați trei: S.C. CONCELEX SRL București, S.C. CONSTRUCȚII ERBAȘU SRL București și S.C. STRABAG SRL București.

Oferta câștigătoare este cea depusă de S.C. CONCELEX SRL București.

Licitația pentru noul terminal de plecări curse externe a fost lansată pe 3 septembrie 2021. Valoarea estimată a lucrărilor de construire este de 88,99 de milioane de lei iar termenul limită de finalizare a construcției este 31 decembrie 2023.

Terminalul va avea o suprafață construită de 12.000 mp, 6 filtre de securitate, 18 ghișee check-in, 6 porți de scanare automată a documentelor.

În continuare este în procedură licitația pentru achiziționarea serviciilor de dirigenție de șantier, pentru supervizarea lucrărilor de construcție pentru noul terminal. Valoarea estimată a contractului este de 600.000 lei fără TVA, iar patru firme interesate și-au depus ofertele până ieri. Desemnarea se va face cel târziu până la data 26.04.2022.

Noua construcție va completa terminalul de Sosiri Curse Externe care este deja în exploatare începând din 29 iulie 2021. Acesta are o suprafață totală de 4.383 mp iar investiția s-a ridicat la 30,35 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile, de la bugetul de stat și din veniturile proprii ale aeroportului.

CITEȘTE ȘI: Halal membri de partid: s-au înscris, dar n-au plătit!

Clădirile care constituie vechea infrastructură și care sunt utilizate și în prezent pentru deservirea pasagerilor, au fost realizate în etape succesive începând cu anul 1960 și sunt în exploatare din 28 februarie 1964.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns