O biserică din Timiș va fi pictată și pe exterior

biserica jimbolia

Lăcașul de cult ortodox din Jimbolia va fi supus, în această perioadă, mai multor lucrări de renovare. ”Am schimbat deja vitraliile și urmează ca după ce se repară fațada să fie executate picturi pe pereții exteriori.

Pentru amenajarea exterioară a bisericii au fost alocați peste 200.000 de lei de la bugetul local. În fiecare an facem ceva, după posibilități”, spune Toth Gabor, viceprimarul localității. Aproape 90 la sută din cei peste 12.000 de locuitori ai orașului sunt botezați în religia ortodoxă.

Biserica Ortodoxă ”Buna Vestire” din Jimbolia a fost construită în stil neobizantin, între anii 1933-1942, după planurile arhitectului român Victor Vlad. Aceasta a fost târnosită, în anul 1942, sub hramul sărbătorii ”Bunei Vestiri” (25 martie), iar în anul 2004 – când au fost efectuate mai multe reparații și a fost restaurată pictura interioară – cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” (15 august).

Lăcașul de cult are trei turle şi o boltă cilindrică, acoperită în întregime cu ţiglă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *