Numărul locuitorilor din Timișoara și din județ, în scădere

Numărul locuitorilor din Timișoara și din județ, în scădere

Numărul locuitorilor din Timișoara și din județ, în scădere

Ultimul recensământ al populației de pe teritoriul României, realizat în anul 2021, relevă, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, un număr de 706.497 de locuitori ai județului Timiș.

Potrivit aceluiași institut, în anul 2024 s-a înregistrat o scădere a populației timișene, de la 706.497 la 663.543 de locuitori.

La fel și Timișoara, care, în 2024, figurează cu 18.101 mai puțini locuitori față de 321.081 câți număra în anul 2021.

populatia tm insse

La polul opus, orașele Ciacova și Recaș și-au mărit numărul de locuitori, cu 148, respectiv cu 230 de persoane.

De asemenea, la nivel de comune, se înregistrează o creștere a numărului de locuitori cu 22.246 mai mult în 2024 față de 2021, însă trendul ascendent e dat nu atât de natalitate, cât mai ales de migrația înspre unele localități periurbane și reîntoarcerea românilor din străinătate. Astfel de elemente demografice pozitive există în comune precum Becicherecu Mic, Bethausen, Biled, Birda, Bogda, Bucovăț, Cărpiniș, Checea, Chevereșu Mare, Curtea, Dudeștii Noi, Fibiș, Găvojdia, Ghilad, Ghizela, Giarmata, Giulvăz, Iecea Mare, Jebel, Nițchidorf, Orțișoara, Pădureni, Parța, Peciu Nou, Periam, Pișchia, Remetea Mare, Sacoșu Turcesc, Șandra, Satchinez, Știuca, Uivar, Victor Vlad Delamarina.

Cele mai mari diferențe de creștere din intervalul menționat anterior se constată la Giroc (plus 5.733), Moșnița Nouă (plus 5.494), Dumbrăvița (plus 4.854), Săcălaz (plus 1.375), Ghiroda (plus 1.206), Sânmihaiu Român (1.004), Șag (plus 875), Sânandrei (plus 774).

De precizat că în comunele periurbane numărul locuitorilor este în fapt mai mare decât cel care figurează în baza de date oficială, întrucât nu toți localnicii și-au schimbat domiciliul din cartea de identitate.

CITEȘTE ȘI: Se opreşte apa caldă, o zi întreagă, într-o mare parte a Timişoarei!

Per ansamblu, însă, populația totală a județului Timiș a fost, în 2024, mai mică cu aproape 43.000 de locuitori față de anul 2021, cel mai afectat fiind municipiul Timișoara.

Legat de Timișoara, un aspect interesant e că, potrivit informațiilor publicate pe site-ul primăriei, numărul locuitorilor era chiar mai mic în anul 2021 față de cel menționat de INS, și anume 250.849.

Conform acelorași date ale administrației locale, reiese că cel mai mare număr de locuitori înregistrat în Timișoara a fost în anul 1992: 334.115 de persoane, dintre care 274.511 români, 31.785 maghiari, 13.206 germani, 7.748 sârbi, 2.668 romi, 1.314 bulgari, 756 ucraineni, 675 slovaci, 549 evrei.

populatie timisoara


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *