Noul model al declarației unice

anaf 4

A fost publicat în Monitorul Oficial noul model al „Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice“, acesta făcând obiectul Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 49/2019.

CITEȘTE ȘI: Tânăr găsit fără cap, în mașina de măcinat porumbul

Conform instrucțiunilor de completare care îl însoțesc, declarația se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri (pierderi) din România (din străinătate) și datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal, dar și de persoanele fizice care nu realizează venituri, dar optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. Termenul de depunere este până la data de 15 martie 2019, inclusiv.

CITEȘTE ȘI: Reînvie un gigant românesc! Se deschid noi magazine

Prin acest formular sunt declarate impozitul pe veniturile realizate din România (din străinătate) în anul 2018, impozitul pe venitul estimat (norma de venit) a se realiza din România în anul 2019 și a celui pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale pentru 2019 şi, după caz, a contribuţiilor sociale datorate în anul fiscal 2018.

În cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul acestui an fiscal şi a celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare, declarația se depune în 30 de zile de la data producerii evenimentului.

CITEȘTE ȘI: CONCURS COMPER 2019. Data desfăşurării probei de matematică a fost schimbată. Când se va susţine etapa I

Veniturile la care se declară impozitul și contribuțiile sunt cele din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, piscicultură şi silvicultură, din transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, precum și din alte surse. În 2019, declarația unică poate fi depusă doar în format electronic.

Pentru 2018, formularul ține cont de cele două bonificații acordate, respectiv de cinci procente, pentru transmiterea electronică a declarației până în data de 31 iulie 2018 și, respectiv, de cinci procente pentru plata impozitelor până în data de 15 decembrie 2018.

Pentru 2019, bonificațiile se vor stabili prin bugetul pe acest an.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *